Eşti aici

Pâinea infinitului sau banul văduvei

De multe ori m-am întrebat cum este posibil ca, în această lume a materiei stăpânitoare, cei doi bani ai văduvei să însemne mai mult decât milioanele date de vreun sponsor generos. Mântuitorul Însuşi o spune şi dacă o spune El, trebuie să fie adevărat. Dar cum?

Dintr-un leu nu se fac catedrale decât în zeci de ani şi în sute de mii de donatori săraci. Cei doi bani, însumaţi cu alţi doi fac patru în iconomia acestei lumi. Materia se împarte, se conservă în cantitate şi se multiplică în părţi. Puţinul e puţin, oricât de mult sens i-ai da.

Însă, cercetând vreo 5 ani unirea timpului cu eternitatea în rugăciunile Bisericii, am ajuns la concluzia că realitatea fundamentală a acestei lumi nu este materia, ci spiritul personal care o guvernează, îi dăruieşte sens, o umple de lumină şi de viaţă. Fără duh de viaţă, materia nu este decât un cadavru universal indistinct, amorf, nefolositor la modul veşnic.

În lumea spirituală, un întreg nu se împarte în două părţi egale, ci în două întreguri identice cu sursa lor. Acest lucru este taina fundamentală a veacului viitor. Să luăm de exemplu iubirea pe care o porţi pruncilor tăi. Când ţi se naşte primul, simţi că un ocean infinit de iubire pentru el s-a vărsat în inima ta. Inima ta însăşi devine infinită prin iubire. Copilul devine totul pentru tine, şi tu totul pentru el. Apoi, când ţi se naşte al doilea copil, îi iubeşti pe amândoi câte jumătate? Nu, ci pe amândoi deplin, total şi unic în profunzimea simţirii tale. Dacă ai 5 copii şi îţi moare unul dintre ei, întregul tău univers se prăbuşeşte în neantul suferinţei, galaxiile tale de gânduri cad în nefiinţă, se sapă pentru totdeauna un izvor de durere în inima ta. Niciun moment nu te gândeşti că mai ai 4 copii, la care poţi să îţi împarţi iubirea rămasă orfană pentru totdeauna. Durerea Maicii Domnului care şi-a văzut Fiul murind a fost durerea totală, de a-ţi vedea rodirea de viaţă murind şi de a-ţi vedea Dumnezeul murind. Această albie de suferinţă din inima Maicii cereştii Iubiri a rămas pentru veşnicie, şi ea o umple mereu cu suferinţa pe care o simte dumnezeieşte pentru milioanele de dureri ale istoriei, vindecându-le ceresc şi minunat din înălţimea unui Deisis nemuritor.

Aşadar iubirea nu se împarte, ci se dăruieşte întreg şi integrator, bogat şi îmbogăţitor, tuturor celor dragi. Sfinţii iubeau întreaga lumea aşa cum ne iubim noi mama, tata sau pruncii. Pentru ei umanitatea a redevenit familia sfântă şi preoţească cu vocaţie veşnică de rai.

De asemenea, frumuseţea nu poate fi împărţită nicidecum. Ea se dăruieşte în taina izvorului, care curge apă rece fie că este cineva să o bea, fie că nu, în taina înlăcrimată a florilor care-şi dăruiesc frumuseţea şi mireasma lor fie că este cineva să le primească fie că nu. Dacă ai privit cu admiraţie un om frumos asta înseamnă că i-a rămas mai puţină frumuseţe?

V-aţi întrebat vreodată cum a fost posibil ca Iisus Dumnezeu să hrănească 5000 de oameni cu 5 pâini? Unii obsedaţi raţionalişti ridicoli ca Renan ar spune că oamenii aveau ceva mâncare prin traistă, alţii că au gustat doar simbolic din firmituri (deşi Scriptura spunea că au mâncat toţi şi s-au săturat). Multiplicarea pâinilor este însă frângerea lor liturgică, şi fiecare bucată devenea întreg deplin, îndeajuns să sature pe cei mulţi. Hristos frângea pâinea euharistic şi bucăţile deveneau întreguri pentru a hrăni pe oameni. La fel şi în Sfânta Euharistie se dăruieşte Hristos întreg, nu o bucăţică de Hristos, milioanelor de oameni, pe sute de mii de altare, în toată vremea şi până la sfârşitul veacurilor. Nu sunt mai mulţi Hristos, ci oamenii cei mulţi au intrare la Acelaşi Hristos, „Cel ce se frânge şi nu se desparte, Cel ce se mănâncă şi niciodată nu se sfârşeşte, şi pe cei ce se împărtăşesc îi sfinţeşte” (Rugăciunea de frângere a Pâinii la Liturghie).

Revenind la văduva cu doi bănuţi, jertfa ei de a dărui tot ce avea se înmulţeşte minunat în inima lui Dumnezeu. E dăruirea de sine totală şi sfântă a omului îndrăgostit de Hristos. Şi în mod minunat şi ceresc, Dumnezeu înmulţeşte mereu, neobosit, darurile mici ale iubitorilor de Hristos şi le transformă în întreguri. Aşa s-au clădit bisericile, din truda şi sudoarea amestecată cu sânge a oamenilor simpli, doritori de cer şi ctitori de catedrale ale luminii nevăzute în ceruri. Fiecare cărămidă dăruită pe pământ cu iubire deplină de Dumnezeu devine o Biserică întreagă în lumea cea de dincolo de veac.

Ţin minte că pe când aveam vreo trei ani, mă jucam de zor în faţa porţii cărând sisific (şi ludic) niscaiva pietroaie (meseria mea nu s-a schimbat de atunci, acum sunt pietroaie de necredinţă). Ca băiat de preot, şi fiind după Paşti, aveam din belşug tot felul de bunătăţi pe masă: pască, ouă roşii, cozonac etc. Din truda pietrelor de moară, am zărit un miner care se întorcea sfârşit de la muncă din sânurile negre ale pământului. Omul – pe numele lui Calistru – era murdar, înnegrit de praf, sărac lipit, avea mai mulţi copii şi muncea din greu să îi hrănească. Pe drumul de la mină spre casă, cumpărase o pâine, pentru copiii flămânzi de acasă. L-am strigat şi l-am rugat să îmi dea pâine. Omul a frânt o bucată din pâinea mare şi mi-a dat-o. La care eu, cu un tupeu de nedescris (de trei ani) am spus: nu, dă-mi pâinea toată. Omul a privit adânc în ochii mei, a oftat abia zărit şi mi-a întins pâinea întreagă. Am luat-o, plină de funingine şi de praf şi mi-am înfipt colţii în ea. În seara aceea, copiii lui s-au culcat flămânzi. După ce am crescut, mi-am amintit mereu de această faptă. Omul, sărac şi bolnav, a murit nu mult după aceea. După ce am devenit preot, nu a fost slujbă de la Dumnezeu la care să nu-l pomenesc, alături de bunicii mei. Sute de proscomidii, sute de Liturghii, mii de pomeniri pentru omul care a luat de la gura copiilor lui o pâine pentru a hrăni un copil răsfăţat. Şi cu ochii plini de lacrimi am jurat în faţa Sfântului Potir, că îl voi pomeni în toate zilele vieţii mele, până voi muri. A fost cea mai bine investită pâine din viaţa lui.

Adaugă comentariu nou

Filtered HTML

  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Taguri HTML permiseŞ <a> <em> <strong> <cite> <blockquote> <code> <ul> <ol> <li> <dl> <dt> <dd>
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.

Plain text

  • Etichetele HTML nu sunt permise.
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.