viaţă

De fiecare dată când intrăm în Săptămâna Pătimirilor Domnului, o acută senzaţie de întuneric se înstăpâneşte peste lume. Conflictele devin ireconciliabile, durerile ies din străfundurile inimii pentru a răni încă o dată, cu o vigoare tot mai mare, boala fără de leac a păcatului devine mai evidentă, izvoarele morţii ies din adâncuri. Peste toate, Evanghelia vesteşte taina suferinţei, a morţii veşnice. Biserica se înveşmântează în lacrimi. Smochinul cel neroditor devine numitorul comun al umanităţii străpunse de boldul morţii.

Sărutul este de bună seamă, din vremuri imemoriale, semnul unei apropieri între oameni. Este semnul iubirii exprimate prin trup, prin ceea ce are mai de preţ omul. Gura omenească este sediul vorbirii de Dumnezeu, poarta logosului interior, începătura hrănirii şi implicit a supravieţuirii noastre şi intrarea lui Dumnezeu în noi prin Euharistie. Prin intermediul gurii ne hrănim cu Dumnezeu, sărutăm icoanele şi pe cei dragi, vorbim cele bune şi exprimăm sinele nostru interior.

De multe ori m-am întrebat cum este posibil ca, în această lume a materiei stăpânitoare, cei doi bani ai văduvei să însemne mai mult decât milioanele date de vreun sponsor generos. Mântuitorul Însuşi o spune şi dacă o spune El, trebuie să fie adevărat. Dar cum?

Dintr-un leu nu se fac catedrale decât în zeci de ani şi în sute de mii de donatori săraci. Cei doi bani, însumaţi cu alţi doi fac patru în iconomia acestei lumi. Materia se împarte, se conservă în cantitate şi se multiplică în părţi. Puţinul e puţin, oricât de mult sens i-ai da.

Jurnalul Vaticanului, L'Osservatore Romano, a sugerat că medicii care avortează fetuşii şi susţinătorii eutanasiei folosesc acelaşi argumente ca naziştii din Germania care exterminau în masă evrei în programul de eugenie.

Într-o societate decreştinată şi plină de barbarie corect politică, universalitatea morţii pentru oameni a micşorat extrem valoarea vieţii umane, dăruite de Dumnezeu şi hotărâtoare pentru veşnicia persoanei.
Euthanasia nu este un concept nou: de la spartanii care aruncau copiii bolnavi sau neviabili pe stâncile cetăţii până la practicile tribale africane care suprimau viaţa copiilor cu dizabilităţi, ea s-a extins astăzi devenind un fenomen de dezbatere mondială.

Un articol recent din cotidianul USA Today a povestit despre oroarea trăită de o femeie de 31 de ani din China, Pan Chunyan, care a fost forţată să avorteze.

Singurul motiv al faptului că noi ştim de acest măcel, este explozia reţelelor sociale în ţara comunistă.

Pan era însărcinată în 8 luni cu cel de-al treilea copil, ceea ce încalcă legea absurdă a Chinei. Aşa că i s-a spus că îşi poate păstra copilul numai dacă va plăti amenda de 8640 de dolari.

Mântuitorul Hristos, după ce sfinţeşte toate apele cele de sub cer prin intrarea Sa, ca Dumnezeu şi Om în apele Iordanului, merge la propovăduirea Evangheliei. Predicarea nemuririi este scopul Său principal. Oamenii pentru a trăi viaţa veşnică, trebuie să fie educaţi să înţeleagă şi să primească Lumina şi Cuvântul lui Dumnezeu, pentru că sunt zidiţi de El liberi. Educaţia este măsura libertăţii, pentru că ea înfiinţează persoana umană, o plămădeşte ca izvor de decizie şi centru al simţirii spirituale.

Dumnezeu este Iubirea infinită şi veşnic personală, care a creat lumea din nimic şi din iubire şi păstrează această iubire pentru totdeauna, exprimând-o şi făcând-o să rodească în adâncul fiecărei inimi omeneşti care ascultă bucuria firii.

După fiecare tragedie mai semnificativă din istoria umanităţii, societatea intră într-un cerc de revoltă şi de ură, condamnând cauzele catastrofei în mod superficial, după numărul deceselor.