valoare

Trăim într-o lume în care iluzia a devenit valuta forte a minţii umane care se droghează sistematic cu frânturi de realitate, având pretenţii de întreg, cu proiecte eşuate sau cu surogate de fericire. Nu degeaba Sfântul Ignatie Brianceaninov a pus diagnosticul corect al lumii de azi în faimoasa la lucrare „Despre înşelare”.

Despre competiţie s-au scris mii de cărţi. De altfel, chiar structura fundamentală a umanităţii se bazează pe anumite competenţe dezvăluite, cultivate şi exprimate creativ. Aici se încadrează în primul rând educaţia, ca formă de dezvăluire (descoperire) a valorilor lăsate de Dumnezeu într-o persoană. Putem vorbi astfel de o dimensiune apocaliptică a educaţiei, dar şi de un sens educativ al sfârşitului, ca pregătire progresivă pentru desăvârşire.

În Statele Unite, de câţiva ani, însă exploziv în ultimul, se discută tot mai mult despre relaxarea legislativă care să permită cuplurilor de homosexuali să se căsătorească şi să adopte copii. De când Obama s-a pronunţat în favoarea acestor uniuni contra naturii, societatea americană a intrat într-o nouă fază, aceea a legitimării politice a acestei teme. Republicanii susţin căsătoria tradiţională, iar democraţii susţin în general lărgirea sferei semantice a acestei realităţi.

Un articol recent din cotidianul USA Today a povestit despre oroarea trăită de o femeie de 31 de ani din China, Pan Chunyan, care a fost forţată să avorteze.

Singurul motiv al faptului că noi ştim de acest măcel, este explozia reţelelor sociale în ţara comunistă.

Pan era însărcinată în 8 luni cu cel de-al treilea copil, ceea ce încalcă legea absurdă a Chinei. Aşa că i s-a spus că îşi poate păstra copilul numai dacă va plăti amenda de 8640 de dolari.

Sfinţii Părinţi ai Bisericii au trăit în inima lor taina iubirii lui Dumnezeu şi au scris pe ea, ca pe o Scriptură vie, cuvintele măririi lui Hristos. Printre multe rostiri dumnezeieşti, ei au iterat şi una dintre realităţile cosmice ale umanităţii: aceea că omul este o lume mică (microcosmos) iar lumea este un om mare (mega-anthropos).

Parabola Fiului risipitor este – cred – cea mai cunoscută pildă din istoria umanităţii. Despre ea s-au scris milioane de pagini şi totuşi nimeni nu a putut surprinde exhaustiv esenţialul ei, care va fi desoperit în viaţa de apoi. Şi aceasta pentru că exegeza Cuvântului lui Dumnezeu nu se referă la anume rostiri ale oamenilor, ci la o Fiinţă vie şi infinită, Fiul cel veşnic al lui Dumnezeu care se smereşte locuind în taină în cuvinte omeneşti.

Sfânta şi Marea Marţi din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos (Denia de Luni seara) vorbeşte despre fecioarele care aşteptau venirea Mirelui.

Este un fragment de Scriptură care ne arată nouă starea noastră de înstrăinare de har şi modele de urmat pentru a intra împreună cu Hristos pe calea Pătimirilor Sale mântuitoare.

Denia din Sfânta şi Marea Luni din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului Iisus Hristos se săvârşeşte duminică seara la începutul zilei liturgice. Textele cultice ale acestei Denii gravitează în jurul blestemării smochinului neroditor de către Hristos, aflat pe cale şi flămând de rodirea lumii. Este un gest aparent inexplicabil, de o duritate aparte, străină parcă de blândeţea Celui infinit întru iubire.