Eşti aici

trup

Pupătorii de moaşte şi ucigaşii de mamă

Dumnezeu dă viaţă. Înfloreşte, gângureşte în prunci, înverzeşte pomii, mângâie merele în soare, înseninează cerul, se joacă cu gâzele, plouă cu lacrimi de viaţă peste câmpurile însetate, priveghează la nesomnul gravidelor, aşteaptă sfielnic rodirea înmiresmată de viaţă, hrăneşte puii de corb, suflă alene asupra mugurilor speriaţi căldura Duhului Sfânt. Dumnezeu îşi dă Fiul să moară pentru viaţa lumii, stăruie în încleştarea morţii şi o sfărâmă cu puterea iubirii Sale infinite. Dumnezeu este Viaţa.

„Carnea şi sângele”

Una dintre cele mai dificile relaţii şi deopotrivă una dintre cele mai adânci este relaţia mea cu trupul meu. Face parte din mine şi totuşi are o alteritate care doare, este altceva, mult mai puţin decât eu însumi. Aşa că această relaţie este greu de condus. Sfinţii părinţi din pustie spuneau că trupul este o bună slugă dar un rău stăpân. Prin aceste cuvinte voiau să arată vocaţia ascultătoare a trupului faţă de suflet, dar şi tendinţa lui de a stăpâni fiinţa întreagă.