Eşti aici

suferinţă

Bairamul părinţilor ucigaşi

Astăzi cinstim pe Sfânta Muceniţă Filoteea, o fetiţă care a fost omorâtă de tatăl ei, din cauza bunătăţii şi milosteniei ei, sau mai bine zis din cauza iadului din sufletul lui. E un episod emblematic în războiul înverşunat al binelui împotriva răului, e o etapă în încrâncenarea violenţei împotriva purităţii îngereşti tot mai rar de găsit pe această lume. Sărbătoarea însângerată de astăzi e despre vocaţia mucenicească a milosteniei, despre valoarea care trece peste veacuri în veşnicie, nealterată de tina şi de noroiul răutăţii, despre nevinovăţia ucisă a acestei lumi.

Dumnezeu – Lumina plânsă a lumii

Încă de la începutul istoriei, omul căzut din rai încearcă să-L omoare pe Dumnezeu. De la cădere, prezenţa lui Dumnezeu era o rană cu neputinţă de suportat pentru omul viclean şi ucigaş. Era o amintire plină de durere şi de revoltă a raiului pierdut, era sfâşierea lăuntrică a omului când îşi aducea aminte că a fost frumos şi bun, era scrâşnetul de dinţi la memoria pierdută a îmbrăţişării părinteşti, atunci când Adam stătea pe pieptul Tatălui şi asculta bătăile inimii lui Dumnezeu.

Căderea de lumină

Trecând prin această viaţă a plângerii marcată de întuneric şi de moarte, vedem din ce în ce mai clar, pe măsură de dioptriile noastre pământeşti se măresc, puterea şi consecinţele căderii umanităţii în păcat. Peste tot se înstăpâneşte răul peste lume, încât şi fărâma de cer pe care am primit-o la Botez pare-se că s-a înălţat întru slavă lăsându-ne neputincioşi în faţa mareei răutăţii.

Taina sfărâmării

Încă mai caut, în inocenţa mea, un răspuns la suferinţa enormă a lumii. Peste tot unde te uiţi, dacă ai ochi, vezi cum suferă umanitatea, împovărată, însărcinată cu nefiinţă, urlând în durerea ei mută, fără de hotar şi fără de vindecare. E o durere nespusă, dar prin care umanitatea transpiră prin toţi porii, ca o hemoragie de sens şi de lumină.

Taina căsniciei şi viruşii media

Am văzut azi un film interesant, Fireproof, din 2008. Este vorba despre o căsnicie disfuncţională în care cei doi hotărăsc să se despartă din cauza certurilor. Un pompier şi o jurnalistă în domeniul medical, luaţi din dragoste, încep să se înstrăineze unul de celălalt datorită nevoilor şi dorinţelor tot mai divergente: ea dorea un om mai apropiat, care să o ajute şi să o asculte, el dorea linişte, plăcere şi un iaht.

Metaforele disperării

Oamenii caută fericirea, viața veșnică, lumina cea pururea fiitoare, iubirea Mirelui ceresc, unirea cu Dumnezeu, privirea cetelor de sfinți, corurile miriadelor de îngeri, Liturghia eternă a Mielului lui Dumnezeu. Năucitor.

Cineva plânge de Crăciun

E multă agitaţie înainte de Crăciun. Toţi oamenii aglomerează magazinele, străzile, pieţele, cu gândul motivat, aproape isteric, de a pune cât mai multe pe masa şi sub bradul de Crăciun. Iluzia e evidentă. Super-marketurile se închid doar pentru două zile, aşa că rezervele de hrană nu prea au sens. Ceea ce justifică ascuns tot iureşul consumist de sărbători este durerea şi dorinţa ca sărbătoarea să nu treacă oricum, să fie plină de bunătăţi, un festin pe cinste, în care lipsurile unui an întreg să fie date uitării.

Mielul şi tăcerea universului - Meditaţie în Sfânta şi Marea Joi

Denia din Sfânta şi Marea Joi, săvârşită Miercuri seara, vorbeşte despre instituirea Sfintei Taine a Euharistiei, despre spălarea picioarelor şi de actul trădării lui Iuda. Sunt evenimente care marchează istoria şi veşnicia deopotrivă, pentru totdeauna. Dumnezeul cerurilor, răpus de iubire, ajunge atât de aproape de oameni, încât este călcat în picioare de cei care au iadul drept acoperământ.

Universul ca un spital de copii

Dumnezeu este infinit, atotputernic și atotprezent, veșnic în iubirea Lui, întreit în Persoane: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. El a creat lumea din nimic pentru iubirea cu care ne-a iubit mai înainte de întemeierea veacurilor. Și mai mult decât atât: El a trimis pe Fiul Său cel veșnic și Unul Născut pentru a muri și a învia pentru noi, și pentru a ne ridica în slava Lui nemuritoare, pentru veșncie.

Taina sărăciei

Săracul este mai aproape de cer pentru că nu are nimic pe pământ, se poate desprinde mai ușor de cele pământești care oricum nu-i aparțin, și poate descoperi valorile cerești ale umanității și puterea omului de-a se înălța prin iubire către Cel ce bogat fiind a sărăcit pentru noi.

Pagini