Eşti aici

Spovedanie

Dorul de Euharistie

Asistăm în viaţa noastră de zi cu zi la o creştinătate subţire, în care valorile nemuritoare ale Evangheliei au fost înlocuite cu surogate de identitate spirituală, unde convenţia a luat locul jertfelniciei, iar îndumnezeirea firii umane este dublată cu succes de repere pricipiale soft. Creştinismul pentru care şi-au dat viaţa milioane de oameni pentru ca apoi să strălucească în calendarele veşnice ale Împărăţiei este permanent sub ameninţarea diluţiei sale dogmatice, valorice şi practice.

Ce putere au preoţii?

Asistăm de ceva vreme la un atac concertat, bine plătit şi sistematic asupra preoţilor ortodocşi. Nimic de alte confesiuni. Orice buletin de ştiri din media e musai să conţină ceva de scandal, vreun popă beat, vreo bazaconie, corupţie probabilă, clopot furat, ceva acuzaţii isterice însă fără fond, orice numai să dea senzaţia unei grave erori sistemice în ceea ce priveşte preoţimea.