Eşti aici

sodomie

Unde e Biserica lui Dumnezeu?

Biserica Ortodoxă Română, continuatoarea de aproape două mii de ani a creştinismului apostolic în ţinutul românesc, parte din Biserica Universală a lui Hristos din întreaga lume, este astăzi atacată cumplit din interior, din pricina unor scandaluri de imoralitate şi sexualitate aberantă.

Pacient: Occidentul. Diagnostic: cancer cu metastaze

Există astăzi în societatea occidentală şi implicit românească, anesteziată masiv de telenovele ideatice, un soi de somnolenţă morală, în care omul simplu cade încet şi ireversibil. Ameţit de drumurile isterice zilnice prin care trece, atrofiat la suflet în zarva de la serviciu şi din trafic, presat permanent de media să îşi falsifice sentimentele în faţa pixelilor, omul începe să-şi piardă cârma mentală, intră în derivă morală şi devine un simplu instrument al pierzării.