smerenie

“Darurile sunt felurite dar un singur Duh“ - “Διαιρέσεις δέ χαρισμάτων; τό δέ άυτό πνέυμα“ (I Cor.12,4). Această afirmație a Sfântului Apostol Pavel este de o însemnătate excepțională pentru dezvoltarea pnevmatologiei creștine. Duhul este unul singur, însă împarte oamenilor daruri diferite, plinind rânduiala dumnezeiască a lor, mișcându-i pe ei în deplina lor libertate. În Hristos toți oamenii sunt una, uniți în Taina Trupului său - Biserica. Cei mulți devin una în Hristos însă ei nu se contopesc în Trupul cel Unul, ci rămân în diversitatea lor dăruită de Duhul.

S-a încheiat sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva. Mulțime mare de credincioși, strânși din toate părțile țării și din străinătate, s-a strâns la picioarele Sfintei pentru a mulțumi lui Dumnezeu pentru darurile primite prin rugăciunile ei.

Săracul este mai aproape de cer pentru că nu are nimic pe pământ, se poate desprinde mai ușor de cele pământești care oricum nu-i aparțin, și poate descoperi valorile cerești ale umanității și puterea omului de-a se înălța prin iubire către Cel ce bogat fiind a sărăcit pentru noi.

Trăim într-o lume în care iluzia a devenit valuta forte a minţii umane care se droghează sistematic cu frânturi de realitate, având pretenţii de întreg, cu proiecte eşuate sau cu surogate de fericire. Nu degeaba Sfântul Ignatie Brianceaninov a pus diagnosticul corect al lumii de azi în faimoasa la lucrare „Despre înşelare”.

An de an, mii și mii de oameni o întâlnesc, unii cu probleme grave, alții veniți cu treburi la Iași, studenți credincioși, oameni cu procese grele, bolnavi incurabili, așa încât rândul format la trupul ei sfânt nu se sfârșește niciodată.
La cumpenele anilor, atunci când se apropie sesiunile de iarnă ori vară, rândul devine de-a dreptul impresionant, arătând cum devin oamenii dependenți de har și de cer mai ales în perioade de examen ale vieții lor.

Întâlnirea Mântuitorului cu femeia samarneancă este exemplul suprem de lecţie de viaţă dat de Dumnezeu omului.

Miez de zi, arşiţă insuportabilă, Fiul lui Dumnezeu ostenit de călătorie, o femeie pornită în mod neobişnuit în miezul zilei să scoată apă. Poate de ruşine, poate de altceva, nu venise dimineaţa, ca toate femeile samarinence la izvor, ci în toiul amiezei, când pământul se aseamănă cu un cuptor.

Acum vreo doi ani, preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a vizitat Mănăstirea Valaam din Karelia una dintre regiunile nordice ale Rusiei. În timp ce dădea mâna cu oameni şi cu preoţii mănăstirii, unul dintre călugări, Părintele Mefodii (Metodiu) i-a sărutat mâna preşedintelui. Acesta a schiţat un gest de dezgust şi i-a arătat pumnul călugărului.

Filmul cu acest incident a strâns aproape un milion de vizualizări pe Youtube în 2 zile, un record de audienţă. Părintele Mefodii este de origine macedonean.

Una dintre cele mai mari taine ale omului este starea sa sufletească. Nu o cunoaşte decât Dumnezeu şi propriul sine. Un părinte duhovnicesc de la o mănăstire din Neamţ spunea destul de des pentru a se smeri: „Cine-s eu în faţa mea?”. Numai noi ştim cât suntem de slabi, de friabili şi de vremelnici în bunătate, cât de uşor ne schimbă vântul pustietor al ispitei, cum lucrează necontenit gândul lucruri rele pentru a ne îngropa în propria nefiinţă.

Una dintre cele mai cuoscute pilde rostite de Mântuitorul Hristos este pilda samarineanului milostiv. Este de o simplitate dezarmantă, nu are nevoie de hermeneutică savantă, se explică pe sine. Şi explică prin asta întreaga structură a lumii create de Dumnezeu. Oamenii înţeleg că iubirea este coloana vertebrală a universului creat din iubire, şi temeiul vieţii pe pământ şi în ceruri. De fapt, iubirea nu este un lucru creat, ci este însuşi Dumnezeu (I Ioan 1, 4) care se revarsă prin har în creaturile Sale pentru a le aduce în unire cu El.