Eşti aici

slavă

Cel mai trist text din Sfânta Scriptură

Cuvintele dor pentru că ele exprimă în chip ascuns, înfiorat de iubirea lui Dumnezeu, puterea pe care o avem de a deveni sfinţi, şi sentimentul acut al unei vieţi pierdute inutil, în căutarea slavei omeneşti.
Unul dintre pasajele Evangheliei care nu încetează în veac să mă fascineze este acela de la Ioan capitolul 12, acolo unde la praznic, nişte greci vor să-L vadă pe Iisus. Este întâlnirea supremă a lui Dumnezeu cu poporul elen, care a dat cultul liturgic, ritul bizantin, iconografia şi majoritatea sfinţilor părinţi din veacul de aur.

Uciderea în taină şi cel mai violent verset din Biblie

Biblia este Cuvântului lui Dumnezeu. Asta înseamnă că revelaţia dumnezeiască s-a dăruit umanităţii prin oamenii curaţi la inimă care au ştiut să asculte şi să înţeleagă şoaptele lui Dumnezeu către noi. Hristos este clar în această privinţă: „Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu”. Adică privirea către realităţile cereşti se face prin curăţire interioară permanentă şi progresivă, prin rugăciune necontenită timp de o viaţă şi prin smerenia de a anula toate raţiunile voirii pentru ca prin noi să vorbească Dumnezeu.