sfinţire

“Darurile sunt felurite dar un singur Duh“ - “Διαιρέσεις δέ χαρισμάτων; τό δέ άυτό πνέυμα“ (I Cor.12,4). Această afirmație a Sfântului Apostol Pavel este de o însemnătate excepțională pentru dezvoltarea pnevmatologiei creștine. Duhul este unul singur, însă împarte oamenilor daruri diferite, plinind rânduiala dumnezeiască a lor, mișcându-i pe ei în deplina lor libertate. În Hristos toți oamenii sunt una, uniți în Taina Trupului său - Biserica. Cei mulți devin una în Hristos însă ei nu se contopesc în Trupul cel Unul, ci rămân în diversitatea lor dăruită de Duhul.

Dumnezeu Duhul Sfânt este pretutindeni, umplând creatia de lumina cea dăruită ei în ziua întâi a zidirii şi susţinând-o în existenţă. Chipul Său este cu neputinţă de văzut, iar revărsarea Sa în harul cel necreat al lui Dumnezeu este simţită pretutindeni căci învredniceşte de fiinţă[1] toate câte sunt, plămădindu-le şi unindu-le pe toate – asumate în umanitate – cu Dumnezeu.

Întreaga Biserică şi întregul cosmos sărbătoreşte Boboteaza. Este sărbătoarea în care comunitatea eclesială se uneşte cu stihiile cosmice pentru a intra în sfera de har a Iubitorului de oameni, Sfinţitorul creaţiei şi al umanităţii.

Odată cu apropierea praznicului Naşterii Domnului, lumea se schimbă invariabil. Colinde peste tot, tineri care cutreieră străzile cu intenţii incerte, mulţimi care asediază supermarketurile şi pieţele, afumători, purcei tăiaţi cu cruzime în zăpada proaspătă, daruri.