rugăciune

Acatistul Sfinţilor Mucenici Chiril, Chindeu şi Tasius de la Axiopolis

Condacul 1
Astăzi soborul cerurilor se adună în sărbătoare, pentru cinstita şi întru tot slăvita cinstire a mucenicilor lui Hristos. Că aceştia ca nişte bărbaţi ai raiului şi fii ai lui Dumnezeu, au înfruntat toată tabăra păgânătăţii şi au revărsat asupra Bisericii lui Hristos râuri de mântuire. Pentru aceasta şi noi, cei trăitori pe marea cea învolburată a acestei lumi, stăruim şi cu dragoste cântăm lor: Bucuraţi-vă Sfinţilor Chiril, Chindeu şi Tasius, pătimitori pentru dragostea lui Hristos.

Mergeam deunăzi cu mașina pe un drum lăturalnic și însorit, ferindu-mă de mulțimea de gropi și privind lacul auriu care mi se deschidea în față, ca un ochi ceresc. Și deodată, în fața mea a apărut un mânz, de vreo câteva zile cred, plăpând, care privea atent și fix la mașina mea, care venea către el. Era exact în mijlocul drumului și apropierea mașinii de el îl făcea tot mai curios. Necheză scurt și nările fine i se înfiorară. Am oprit mașina și am privit cu atenție.

Liturghia este cosmos, iar cosmosul este Liturghie. Această realitate fundamentală a Bisericii a fost cheia înțelegerii teologice a cosmosului, ca realitate eclesială. Biserica nu înlocuiește, ci îmbisericește cosmosul, este împlinirea vocației lui eshatologice. Simetria cosmică este icoana simetriei și armoniei Bisericii, iar cosmosul prin finalitatea sa, vestește Împărăția lui Dumnezeu, care este Biserica veșnică. Biserica este cosmosul împlinit, iar cosmosul este Biserică în împlinire.

Biserica a simțit lucrarea Duhului Sfânt ca fiind ființa ei și puterea de viață care-o călăuzește. De altfel începutul Bisericii lui Hristos este chiar Pogorârea Sfântului Duh peste Apostoli în ziua Cincizecimii. Hristos Mântuitorul o întemeiază pe Crucea Golgotei, iar Duhul îi conferă realitate veșnică ca Trup al lui Hristos și comunitate “αδελφότης“ inter-umană. Trupul lui Hristos Cel jertfit pe Cruce și înviat întru slava lui Dumnezeu este un Trup pnevmatizat și el se extinde duhovnicește în toți oamenii care primesc Tainele Bisericii.

Troparele care alcătuiesc cele două canoane de cântări de la Utrenie închinate Sfintei Cuvioase Parascheva analizează doxologic viaţa celei ale cărei moaşte se află în Catedrala mitropolitană din Iaşi, insistând asupra virtuţilor ei, dar şi stăruind în rugăciune către Cuvioasa pentru mângâierea credincioşilor. Aşa încât aceste tropare sunt deopotrivă tratate de teologie aghiologică şi rugăciuni de cerere, de mulţumire şi de cinstire a sfintei.

gr. προσκομιδή, ἡ — proskomidi, i, de la προσκομίζειν — proskomizein = a aduce, a pune înainte, a oferi)
Proscomidia este ritualul sau rânduiala introductivă a Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii, care constă în pregătirea și binecuvântarea (afierosirea) Cinstitelor Daruri, adică a materiei (pâinea și vinul) jertfei liturgice.

Proscomidia este prima parte a Sf. Liturghii. În Liturghier ea are forma și întinderea unei adevărate slujbe aparte, cu un titlu propriu, cu o formulă de binecuvântare, la început și cu una de încheiere, la sfârșit.

An de an, mii și mii de oameni o întâlnesc, unii cu probleme grave, alții veniți cu treburi la Iași, studenți credincioși, oameni cu procese grele, bolnavi incurabili, așa încât rândul format la trupul ei sfânt nu se sfârșește niciodată.
La cumpenele anilor, atunci când se apropie sesiunile de iarnă ori vară, rândul devine de-a dreptul impresionant, arătând cum devin oamenii dependenți de har și de cer mai ales în perioade de examen ale vieții lor.

A murit Părintele Teofil, Stareţul Mănăstirii Pângăraţi din Neamţ. După o suferinţă atroce, primită cu răbdare şi mulţumire, călugărul şi-a încredinţat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

Pentru că am făcut Seminarul teologic de la Mănăstirea Neamţ împreună, aş îndrăzni să vorbesc câteva cuvinte despre personalitatea sa.