Eşti aici

Răstignire

Passio Christi - Pătimirea lui Hristos (fragment)

Cel dinainte de toţi vecii, mai vechi decât toate veacurile, omorât de creaturile pe care le-a zidit, de nişte nenorociri care acum 50 de ani erau nefiinţă, iar peste 50 hoituri de durere veşnică.
Creatorul este omorât de creaturi, Cel care a ţinut palmele Sale în jurul flăcării firave a fiinţei lor, la zămislire, să nu se stingă de vântul rece al galaxiilor, e omorât de cei pe care i-a zidit cu mâinile Sale.
Cel ce cunoaşte şi suferă toate durerile cele de sub cer, este omorât de făpturile sale, pentru care a suferit de la crearea lor până la sfârşitul veacurilor.

Plânsul Maicii Domnului - Meditaţie în Sfânta şi Marea Vineri

Eu Te-am născut pe pământ. Mă aflam la rugăciune când am primit din cer Vestea ce Bună că voi naşte Fiu, fără de bărbat, din pogorârea Duhului Sfânt peste fecioria mea smerită. Acolo, la sfatul de taină cu arhanghelul, am făgăduit că Te voi naşte şi Te voi iubi toată viaţa şi veşnicia mea. Am simţit în pântecele meu prezenţa Ta de lumină, simţeam cum Dumnezeu se mişcă în fiinţa mea, ca un preaplin de bucurie şi de dăruire. Te-am născut fără de durere, în feciorie şi taină sfântă, pe Tine, Împăratul meu, Fiule şi Dumnezeul meu.