rai

Deseori m-am întrebat care este direcția cea bună de urmat în sociatate a unui creștin. Și aici mă refer la orientarea politică, nu ca înregimentare într-un partid, ci ca mentalitate și capacitate de receptare a ceea ce ni se întâmplă fără voia noastră și de acțiune civică, atunci când e nevoie.

Identitatea cerească dintre Cruce şi Înviere şi necesitatea unirii lor în viaţa Bisericii este afirmată de toate textele liturgice ale Triduum-ului: „Crucea Ta, Doamne, viaţă şi înviere poporului Tău este; şi spre ea nădăjduimd Te lăudăm pe Tine, Dumnezeul nostru”[1]. Învierea lui Hristos, prin iertarea pe care o revarsă peste lume este răscrucea istoriei universului: de aici nu mai poate fi vorba de neputinţă sau ignoranţă, ci doar de rea voinţă şi răutate diabolică.

Pe măsură ce se apropie vara, familiile încep un lung proces de gândire și dezbatere, terminate uneori cu certuri dureroase alteori rămase în coadă de pește. Subiectul este unic, ca la bac: ce vom face în vacanță? Într-o națiune vândută pe bucăți la fier vechi, cu un fashion de la second, puțini însă își mai permit vacanța visată. Se face de fapt un compromis destul de dureros între visul lăuntric și posibilitățile practice ale unui portofel mereu parcă mai mic.

Vedem astăzi o pruncă şi înţelegem măreţia iubirii lui Dumnezeu. Auzim un plânset de copil şi învăţăm înţelepciunea cea de negrăit a Treimii. Privim la un pui de om, şi străvedem printre lacrimi cât de mult se poate omul ridica prin iubire, la tronul de lumină al Vieţii.
Sfânta Fecioară, Născătoarea de Dumnezeu, s-a născut astăzi. Răsare din lacrimile rugăciunii, din bătrâneţe binecuvântată de bunătate şi din curăţie sfântă. Străluceşte în lume ca rod a minunii lui Dumnezeu, o Pruncă mai mare decât cerurile, care se pregăteşte să-L nască pe Creatorul tuturor.

Omul nu mai visează la cer, ci la Insulele Canare, nu mai doreşte unirea cu Mirele ceresc, ci un concediu în Dubai.
De multe ori oamenii antropomorfizează realităţile cereşti într-un fel de mecanism de ajustare a realităţii la propriile noastre standarde. Este ceva de genul omului de la ţară care a văzut o girafă şi a zis: Acest animal nu există! Ne-am obişnuit aşadar să reducem la absurd sau mai precis la pământ toate evidenţele credinţei printr-o prismă strâmbă de valori, care ne periclitează însăşi intrarea în lumea valorilor veşnice.

Intrarea în Biserică a Maicii Domnului este un praznic de har, adică un ospăţ ceresc din iubirea lui Dumnezeu dăruită prin Prunca cea mai aleasă a umanităţii, cea care a semănat atât de mult cu Dumnezeu prin rugăciune şi curăţie, încât Dumnezeu a ales să semene cu ea la trup şi la personalitate.

Fericirile sunt cele nouă proclamaţii ale Mântuitorului din cuprinsul Predicii de pe munte care instituie o nouă viziune asupra istoriei. Ele au fost rostite în Galileea, unei mari mulţimi de oameni şi sunt de fapt o replică veşnică, venită de la Însuşi Fiul lui Dumnezeu, a Decalogului Legii Vechi. El sunt expuse de Sfântul Evanghelist Matei (cap. 5) şi mai sumar de către Sfântul Luca.