Eşti aici

pustnic

Planeta cu handicap

În prima zi paralizează traficul de milioanele de maşini. Benzinăriile au pompe electrice, supermarketurile au uşi şi case de marcat electrice, aşa că nebunia începe. A doua zi magazinele sunt incendiate, prădate şi distruse de hoardele de înfometaţi. A treia zi apar deja primele crime pentru dobândirea hranei şi formarea de găşti care distrug tot. Într-o săptămână umanitatea asta poleită cu idei şi gânduri frumoase cade în canibalism. Şi de aici tot să te ţii.

Vedetă și văzător (22 iulie 2010)

De vedete am auzit. Copiii, tinerii, chiar și bătrânii sunt înnebuniți de „staruri“, adică acele persoane frumoase de la televizor care vorbesc la nesfârșit în vreo telenovelă siropoasă, își arată trupul pe la evenimete mondene, își dau cu părerea despre orice, de obicei stupid.

Sfânta Cuvioasă Parascheva - oglinda sfântă a lui Dumnezeu pentru oameni (2010)

Troparele care alcătuiesc cele două canoane de cântări de la Utrenie închinate Sfintei Cuvioase Parascheva analizează doxologic viaţa celei ale cărei moaşte se află în Catedrala mitropolitană din Iaşi, insistând asupra virtuţilor ei, dar şi stăruind în rugăciune către Cuvioasa pentru mângâierea credincioşilor. Aşa încât aceste tropare sunt deopotrivă tratate de teologie aghiologică şi rugăciuni de cerere, de mulţumire şi de cinstire a sfintei.