privire

De vedete am auzit. Copiii, tinerii, chiar și bătrânii sunt înnebuniți de „staruri“, adică acele persoane frumoase de la televizor care vorbesc la nesfârșit în vreo telenovelă siropoasă, își arată trupul pe la evenimete mondene, își dau cu părerea despre orice, de obicei stupid.

În rai nu poţi întoarce spatele nimănui, căci toţi sunt primiţi de Dumnezeu în iubirea Lui.
V-aţi gândit vreodată ce binecuvântare cu neputinţă de pus în cuvinte este văzul? Câtă lumină ne intră prin ochi în suflete, câte frumuseţi ale acestei lumi ne pătrund în fiinţă şi ne umplu de bucurie? Prin vedere cunoaştem lumea, iubim, suferim, prin vedere transmitem firea noastră celor dragi, ne împărţim rămânând mereu aceiaşi, dăruind fără a ne împuţina din lumina noastră, ca o candelă de dincolo de lumi.

Sfinții sunt prezenți în cer la Liturghia veșnică, lângă moaștele lor, cutreieră spitalele și ascultă acatiste, stau alene aproape de patul vreunui suferind, urlă în mintea unuia care trece linia de tramvai fără să se asigure, dansează liturgic la botezul vreunui prunc care le poartă numele.

De multe ori auzim vorbindu-se despre „deochi”. „E deocheat săracu” se aude sporadic oridecâte ori cuiva îi e rău sau suferă de vreun atac sau vreun puseu de boală. Unii socotesc acest fenomen fiziologic uman a fi o simplă speculaţie populară, plină de convingeri oculte sau de superstiţii ante-creştine. Alţii, dimpotrivă cred că deochiul poate fi devastator pentru fiinţa umană, mai ales pentru fiinţele vulnerabile, copii, bătrâni sau bolnavi, putând aduce suferinţă şi chiar moarte celor vizaţi de el.