Eşti aici

pocăinţă

10 lucruri de știut la prima spovedanie

Spovedania este esenţială pentru orice creştin, botezat în numele Preasfintei Treimi. Prin Botez omul primeşte un veşmânt de lumină necreată, un înger păzitor şi un loc în rai, şi mai ales este înfiat de Dumnezeu, devine cetăţean al cerului şi casnic al lui Dumnezeu, fiu al lui Dumnezeu după har.

Cea mai frumoasă declaraţie de dragoste

De fiecare dată când suntem prezenţi la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, după citirea Evangheliei, ectenia întreită şi Imnul heruvic, urmate de Intrarea cea Mare cu Cinstitele Daruri, urmează o parte liturgică de mare însemnătate pentru întreaga iconomie a slujbei. Este vorba despre Ectenia şi Rugăciunea punerii înainte, ectenia cererilor, Imnul iubirii dumnezeieşti şi Crezul sau Simbolul de Credinţă.

Complexul fiului risipitor

Prima oară când am părăsit ţara aveam 16 ani şi mergeam spre Franţa, via Ungaria. Când am văzut stepele nesfârşite ale Panoniei, imediat după controlul vizelor, am început cu lacrimi în ochi să recit în minte Luceafărul. Ţara mea mi-a părut atunci – şi nu numai - nu numai un teritoriu, ci o inimă imensă care bate în ritmul vieţii lui Dumnezeu. Mii de imagini se amestecau în mintea mea – istorie, religie, cultură, peisaje, oameni, cuvinte, literatură, biserici. Atunci am realizat că nu poţi valoriza ceva sau pe cineva decât atunci când eşti aproape să-l pierzi.

Timpul ca teologie a lacrimilor – Sfânta şi Marea Sâmbătă

Identitatea cerească dintre Cruce şi Înviere şi necesitatea unirii lor în viaţa Bisericii este afirmată de toate textele liturgice ale Triduum-ului: „Crucea Ta, Doamne, viaţă şi înviere poporului Tău este; şi spre ea nădăjduimd Te lăudăm pe Tine, Dumnezeul nostru”[1]. Învierea lui Hristos, prin iertarea pe care o revarsă peste lume este răscrucea istoriei universului: de aici nu mai poate fi vorba de neputinţă sau ignoranţă, ci doar de rea voinţă şi răutate diabolică.

Cele două sărutări

Sărutul este de bună seamă, din vremuri imemoriale, semnul unei apropieri între oameni. Este semnul iubirii exprimate prin trup, prin ceea ce are mai de preţ omul. Gura omenească este sediul vorbirii de Dumnezeu, poarta logosului interior, începătura hrănirii şi implicit a supravieţuirii noastre şi intrarea lui Dumnezeu în noi prin Euharistie. Prin intermediul gurii ne hrănim cu Dumnezeu, sărutăm icoanele şi pe cei dragi, vorbim cele bune şi exprimăm sinele nostru interior.

Euharistia lacrimilor

Ortodoxia se pregăteşte plângând pentru hrănirea cu Dumnezeu.
Ritmul liturgic al Bisericii ortodoxe are ca etalon structura cultică a mănăstirilor, în care ziua liturgică (care începe seara) este marcată de cele 7 laude. Inima zilei liturgice este săvârşirea Dumnezeieştii Liturghii, care se celebrează zilnic la unele mănăstiri sau catedrale, cu excepţia zilelor aliturgice de peste an.

Albia de durere a morţii

Mântuitorul este rugat de către un rabin al sinagogii, pe nume Iair, să-i vindece fiica, care era pe moarte. Nu ne putem decât imagina ce suferinţă era în inima bietului om, care vedea cum se sfârşeşte rodul iubirii sale, unicul său copil, în ghearele bolii şi ale morţii.

Cutremurul devastator şi întoarcerea la Dumnezeu

La cinci ani după cutremurul devastator din Haiti, religia rămâne inima poporului Haitian. Sinistrul eveniment a ucis 300 000 de oameni, iar milioane au rămas fără locuinţă. După 3 ani, supravieţuitorii însă se confruntă cu probleme grave, încercând să-şi reconstruiască casele şi viaţa. Ceea ce este fascinant este faptul că o tragedie ca aceasta a întors la Dumnezeu mulţimi mari de oameni.

Religia a devenit centrul vieţii zilnice pentru cei mai mulţi dintre haitieni. Durerea atâtor pierderi şi speranţa unui nou început au pavat calea către o înţelegere mai adâncă a credinţei.

Mic tratat de pocăinţă până la moarte

Parabola Fiului risipitor este – cred – cea mai cunoscută pildă din istoria umanităţii. Despre ea s-au scris milioane de pagini şi totuşi nimeni nu a putut surprinde exhaustiv esenţialul ei, care va fi desoperit în viaţa de apoi. Şi aceasta pentru că exegeza Cuvântului lui Dumnezeu nu se referă la anume rostiri ale oamenilor, ci la o Fiinţă vie şi infinită, Fiul cel veşnic al lui Dumnezeu care se smereşte locuind în taină în cuvinte omeneşti.

Lacrimile care rescriu istoria lumii

Perioada Triodului este perioada pocăinţei prin excelenţă, răstimpul de valorizare a sufletului, răgaz de gândire profundă asupra căderilor în păcat, vreme de plângere şi de rugăciune.