Eşti aici

plângere

Dumnezeu – Lumina plânsă a lumii

Încă de la începutul istoriei, omul căzut din rai încearcă să-L omoare pe Dumnezeu. De la cădere, prezenţa lui Dumnezeu era o rană cu neputinţă de suportat pentru omul viclean şi ucigaş. Era o amintire plină de durere şi de revoltă a raiului pierdut, era sfâşierea lăuntrică a omului când îşi aducea aminte că a fost frumos şi bun, era scrâşnetul de dinţi la memoria pierdută a îmbrăţişării părinteşti, atunci când Adam stătea pe pieptul Tatălui şi asculta bătăile inimii lui Dumnezeu.

Spune-mi cum aș putea trăi fără tine...

Într-una din zile, trebăluind prin casă, am auzit la radio o melodie de-a lui Michael Bolton “Tell me how am I suppose to live without you“ (Spune-mi cum aș putea să trăiesc fără tine). Cu un melos dramatic, cântată patetic, plângător, aproape disperat de către artist, melodia aceasta a marcat iubirile multor oameni. De fapt nu este o melodie de dragoste, ci una de durere a despărțirii, de plângere după ființa iubită “Spune-mi cum aș putea să trăiesc fără tine / Acum, că te iubesc de-atâta timp/ Cum aș putea să continui/ Acum când toate cele pentru care am trăit au murit“.

Timpul ca teologie a lacrimilor – Sfânta şi Marea Sâmbătă

Identitatea cerească dintre Cruce şi Înviere şi necesitatea unirii lor în viaţa Bisericii este afirmată de toate textele liturgice ale Triduum-ului: „Crucea Ta, Doamne, viaţă şi înviere poporului Tău este; şi spre ea nădăjduimd Te lăudăm pe Tine, Dumnezeul nostru”[1]. Învierea lui Hristos, prin iertarea pe care o revarsă peste lume este răscrucea istoriei universului: de aici nu mai poate fi vorba de neputinţă sau ignoranţă, ci doar de rea voinţă şi răutate diabolică.

Profesorul cerşetor

Asistăm de vreo două mii de ani la una dintre cele mai mari minuni ale Mântuitorului: vindecarea orbului din naştere. Adică a unui om care nu mai văzuse niciodată, care nu ştia cum e să vezi, care nu putea conceptualiza lumina. Căci niciun cuvânt de pe pământ nu poate să exprime lumina soarelui sau frumuseţea unui chip sau a unei flori. Sunt oameni care au orbit pe parcurs: aceştia se retrag într-un univers al amintirilor luminoase, adâncindu-se în izvorul minţii, în căutarea unei străfulgerări de lumină. Însă un orb din naştere este prizonier al întunericului total.

Cel mai trist text din Sfânta Scriptură

Cuvintele dor pentru că ele exprimă în chip ascuns, înfiorat de iubirea lui Dumnezeu, puterea pe care o avem de a deveni sfinţi, şi sentimentul acut al unei vieţi pierdute inutil, în căutarea slavei omeneşti.
Unul dintre pasajele Evangheliei care nu încetează în veac să mă fascineze este acela de la Ioan capitolul 12, acolo unde la praznic, nişte greci vor să-L vadă pe Iisus. Este întâlnirea supremă a lui Dumnezeu cu poporul elen, care a dat cultul liturgic, ritul bizantin, iconografia şi majoritatea sfinţilor părinţi din veacul de aur.

Euharistia lacrimilor

Ortodoxia se pregăteşte plângând pentru hrănirea cu Dumnezeu.
Ritmul liturgic al Bisericii ortodoxe are ca etalon structura cultică a mănăstirilor, în care ziua liturgică (care începe seara) este marcată de cele 7 laude. Inima zilei liturgice este săvârşirea Dumnezeieştii Liturghii, care se celebrează zilnic la unele mănăstiri sau catedrale, cu excepţia zilelor aliturgice de peste an.

Mic tratat de pocăinţă până la moarte

Parabola Fiului risipitor este – cred – cea mai cunoscută pildă din istoria umanităţii. Despre ea s-au scris milioane de pagini şi totuşi nimeni nu a putut surprinde exhaustiv esenţialul ei, care va fi desoperit în viaţa de apoi. Şi aceasta pentru că exegeza Cuvântului lui Dumnezeu nu se referă la anume rostiri ale oamenilor, ci la o Fiinţă vie şi infinită, Fiul cel veşnic al lui Dumnezeu care se smereşte locuind în taină în cuvinte omeneşti.

Lacrimile care rescriu istoria lumii

Perioada Triodului este perioada pocăinţei prin excelenţă, răstimpul de valorizare a sufletului, răgaz de gândire profundă asupra căderilor în păcat, vreme de plângere şi de rugăciune.

Plânsul Maicii Domnului - Meditaţie în Sfânta şi Marea Vineri

Eu Te-am născut pe pământ. Mă aflam la rugăciune când am primit din cer Vestea ce Bună că voi naşte Fiu, fără de bărbat, din pogorârea Duhului Sfânt peste fecioria mea smerită. Acolo, la sfatul de taină cu arhanghelul, am făgăduit că Te voi naşte şi Te voi iubi toată viaţa şi veşnicia mea. Am simţit în pântecele meu prezenţa Ta de lumină, simţeam cum Dumnezeu se mişcă în fiinţa mea, ca un preaplin de bucurie şi de dăruire. Te-am născut fără de durere, în feciorie şi taină sfântă, pe Tine, Împăratul meu, Fiule şi Dumnezeul meu.