Eşti aici

plăcere

Bairamul părinţilor ucigaşi

Astăzi cinstim pe Sfânta Muceniţă Filoteea, o fetiţă care a fost omorâtă de tatăl ei, din cauza bunătăţii şi milosteniei ei, sau mai bine zis din cauza iadului din sufletul lui. E un episod emblematic în războiul înverşunat al binelui împotriva răului, e o etapă în încrâncenarea violenţei împotriva purităţii îngereşti tot mai rar de găsit pe această lume. Sărbătoarea însângerată de astăzi e despre vocaţia mucenicească a milosteniei, despre valoarea care trece peste veacuri în veşnicie, nealterată de tina şi de noroiul răutăţii, despre nevinovăţia ucisă a acestei lumi.

Durerea cumplită a îngerului căzut

Ce suferinţă cumplită pe îngerul cel plin de lumină care a căzut din înălţimea slavei lui Dumnezeu până în cele mai de jos ale fiinţei, vecine cu nefiinţa! Mai întâi spune că a fost neglijat, umilit în Împărăţia lui Dumnezeu, că a suferit şi a fost intimidat în ceata îngerilor lui Dumnezeu. Mai apoi spune că nu a avut aceleaşi şanse cu ceilalţi şi că ascultarea de Creator era ceva înjositor, lipsit de libertate şi înrobitor.

Fiara din televizor

Românul are un hobby. Privitul la televizor. Sportul și mișcarea nu mai sunt practicate, ci doar privite pe sticlă, alpinismul se poate face de pe canapea, pelerinajul la mănăstiri se realizează fără să miști un deget, poate doar cel de pe telecomandă, îi auzim și îi vedem pe cei dragi de la mii de kilometri distanță prin internet. Totul s-a concentrat pe sticlă. Până aici nimic nou. Dar atunci când televizorul se transformă într-o fiară flămândă de răpit viața și veșnicia oamenilor care se declară creștin ortodocși, cineva trebuie să spună ceva.

Ușurătatea ca surogat al ființei

Faptul că am devenit o masă amorfă prelucrată de câțiva regizori-păpușari este semnul că adevăratele valori, tihna bunului simț, liniștea citirii dintr-o carte întemeietoare, zâmbetul netrecător de la întâlnirea celor dragi, șoaptele pline de lumină ale lui Dumnezeu în suflet, prezența lină și stăruitoare a îngerului păzitor, ritmul liturgic al sărbătorilor, toate acestea încep să se stingă în oamenii noului veac.

Casa de amanet a viitorului

Dacă te plimbi pe stradă printr-un oraş din România, pe lângă tonetele cenuşii care au devenit un brand de ţară, dincolo de verticalitatea obscură a blocurilor comuniste sau de imprevizibilul aventuros al gropilor din caldarâm, poţi decela o amprentă spirituală a neamului, cu toate valorile, prejudecăţile sau virtuţile lui.

Dacă un om ar veni în România după 20 de ani, ar observa că fomele de relief urban nu s-au schimbat fundamental, însă s-au cosmetizat grăbit, s-au pus paravane peste suferinţa de decenii, au apărut firmele luminoase care ascund sărăcia şi inegalitatea.

Pierdut: vocaţie monahală

Într-o discuţie pe care am avut-o cu un stareţ de pe vârf de munte din zona Neamţ, din vorbă în vorbă, am ajuns la numărul de ucenici, fraţi de mănăstire pe care îi are. „Numai doi” a spus acesta. „Au fost vreo douăzeci după revoluţie, dar aproape toţi au plecat. La muncă în străinătate”. Dincolo de aparenţa ironică a situaţiei – doritori de viaţa îngereaască, de votul fecioriei, sărăciei şi ascultării, pleacă la muncă în ţări străine – discuţia reflectă o realitate mult mai adâncă, de un tragic real, generator de suferinţă: atenuarea vocaţiei monahale şi preoţeşti în genere.

Diabolizarea mediatică

Occidentul este zguduit în aceste zile de crime feroce însoţite de acte exprese de canibalism. Întreaga mass media anunţă vorace aceste ştiri care fac audienţă maximă, lumea se înfricoşează şi se întreabă dacă nu este încă un alt semn al sfârşitului lumii.

Nu mai enumerăm cazurile de ucidere însoţită de canibalism din ultimele săptămâni din America şi din Europa de Vest, însă încercăm să vedem de unde atât violenţă şi teroare interioară la nişte indivizi semeni ai noştri.

Hrănirea prin televizor

Societatea noastră este cert una centrată pe imagine. De la spoturile uriaşe care te agresează la semafor până la telefonul care a devenit de fapt un televizor mini, de la cablul atotstăpânitor din casă până la calculatorul de tot mai varii dimenisuni, care intră oriunde, chiar şi în suflet, totul arată că ne-am convertit fiinţa în vehicol vizual şi că totul trece prin ochi pentru a ajunge la rămăşiţele de suflet. Un părinte duhovnicesc spunea că în vremurile din urmă, diavolul nu va mai sta la uşă, ci se va înstăpâni în casă, cu capul pe masă şi cu coarnele pe acoperiş.

Excursie la abator

Când eram mic, prin clasa a II-a, am mers în excursie cu clasa. Printe obiective, am avut de vizitat şi un abator de pui, mândrie a epocii socialiste. Ceea ce am văzut acolo m-a marcat pentru toată viaţa. O industrie enormă a morţii, unde zecile de mii de cadavre animale sunt scopul suprem, o înşiruire mirobolantă de pui morţi, tăiaţi în bucăţi pentru pofta neostoită a umanoizilor, şi oameni mascaţi, umblând prin aceste lagăre de exterminare, coordonând marele genocid al inocenţei.