Eşti aici

omor

Dumnezeu – Lumina plânsă a lumii

Încă de la începutul istoriei, omul căzut din rai încearcă să-L omoare pe Dumnezeu. De la cădere, prezenţa lui Dumnezeu era o rană cu neputinţă de suportat pentru omul viclean şi ucigaş. Era o amintire plină de durere şi de revoltă a raiului pierdut, era sfâşierea lăuntrică a omului când îşi aducea aminte că a fost frumos şi bun, era scrâşnetul de dinţi la memoria pierdută a îmbrăţişării părinteşti, atunci când Adam stătea pe pieptul Tatălui şi asculta bătăile inimii lui Dumnezeu.