Eşti aici

moarte

Bărbatul - vinovat de avort

De cele mai multe ori, Biserica înfierează acest păcat îngrozitor, această crimă oribilă de a-ţi omorî copilul în pântece. Este de fapt o dublă crimă, care priveşte suprimarea extrem de violentă a vieţii pământeşti din pruncul firav, abia ivit la viaţă, dar şi uciderea premeditată a sufletului lui, care nu are posibilitatea să primească Lumina cea veşnică a Botezului şi să adune lumină prin rugăciune şi virtuţi.

Despre pierderea lui Dumnezeu

De fiecare dată când intrăm în Săptămâna Pătimirilor Domnului, o acută senzaţie de întuneric se înstăpâneşte peste lume. Conflictele devin ireconciliabile, durerile ies din străfundurile inimii pentru a răni încă o dată, cu o vigoare tot mai mare, boala fără de leac a păcatului devine mai evidentă, izvoarele morţii ies din adâncuri. Peste toate, Evanghelia vesteşte taina suferinţei, a morţii veşnice. Biserica se înveşmântează în lacrimi. Smochinul cel neroditor devine numitorul comun al umanităţii străpunse de boldul morţii.

Timpul ca teologie a lacrimilor – Sfânta şi Marea Sâmbătă

Identitatea cerească dintre Cruce şi Înviere şi necesitatea unirii lor în viaţa Bisericii este afirmată de toate textele liturgice ale Triduum-ului: „Crucea Ta, Doamne, viaţă şi înviere poporului Tău este; şi spre ea nădăjduimd Te lăudăm pe Tine, Dumnezeul nostru”[1]. Învierea lui Hristos, prin iertarea pe care o revarsă peste lume este răscrucea istoriei universului: de aici nu mai poate fi vorba de neputinţă sau ignoranţă, ci doar de rea voinţă şi răutate diabolică.

Cele două sărutări

Sărutul este de bună seamă, din vremuri imemoriale, semnul unei apropieri între oameni. Este semnul iubirii exprimate prin trup, prin ceea ce are mai de preţ omul. Gura omenească este sediul vorbirii de Dumnezeu, poarta logosului interior, începătura hrănirii şi implicit a supravieţuirii noastre şi intrarea lui Dumnezeu în noi prin Euharistie. Prin intermediul gurii ne hrănim cu Dumnezeu, sărutăm icoanele şi pe cei dragi, vorbim cele bune şi exprimăm sinele nostru interior.

Învierea - naşterea omului în inima lui Dumnezeu

Versetul programatic şi profetic, pe care Hristos îl rosteşte la începutul activităţii Sale de Mântuitor şi vindecător, arată temeiul şi scopul prezenţei Sale pe pământ: „Duhul Domnului este peste Mine, pentru care M-a uns să binevestesc săracilor; M-a trimis să vindec pe cei zdrobiţi cu inima; să propovăduiesc robilor dezrobirea şi celor orbi vederea; să slobozesc pe cei apăsaţi, şi să vestesc anul plăcut Domnului” (Luca 4, 18).

Pâinea infinitului sau banul văduvei

De multe ori m-am întrebat cum este posibil ca, în această lume a materiei stăpânitoare, cei doi bani ai văduvei să însemne mai mult decât milioanele date de vreun sponsor generos. Mântuitorul Însuşi o spune şi dacă o spune El, trebuie să fie adevărat. Dar cum?

Dintr-un leu nu se fac catedrale decât în zeci de ani şi în sute de mii de donatori săraci. Cei doi bani, însumaţi cu alţi doi fac patru în iconomia acestei lumi. Materia se împarte, se conservă în cantitate şi se multiplică în părţi. Puţinul e puţin, oricât de mult sens i-ai da.

Mentorii eutanasiei şi avortului folosesc argumente naziste

Jurnalul Vaticanului, L'Osservatore Romano, a sugerat că medicii care avortează fetuşii şi susţinătorii eutanasiei folosesc acelaşi argumente ca naziştii din Germania care exterminau în masă evrei în programul de eugenie.

Uciderea oamenilor din milă

Într-o societate decreştinată şi plină de barbarie corect politică, universalitatea morţii pentru oameni a micşorat extrem valoarea vieţii umane, dăruite de Dumnezeu şi hotărâtoare pentru veşnicia persoanei.
Euthanasia nu este un concept nou: de la spartanii care aruncau copiii bolnavi sau neviabili pe stâncile cetăţii până la practicile tribale africane care suprimau viaţa copiilor cu dizabilităţi, ea s-a extins astăzi devenind un fenomen de dezbatere mondială.

Cenotaful iubirii

O Biserică creştină care clamează caracterul ei sacrosanct şi sobrietatea liturgică, pentru a-şi justifica lipsa de acţiune pe plan social, este sortită să se secularizeze ea însăşi.

Deshidratarea bătrânilor săraci – o nouă disciplină a morţii

Un editorial în prestigioasa revista British Medical Journal produce din nou stupoare şi revoltă în inima a milioane de oameni. Editorialistul vorbeşte despre practica deshidratării sistematice a pacienţilor cu demenţă pentru a induce moartea.
Editorialul sugerează ca legea să nu interfereze cu doctorii care doresc să deshidrateze până la moarte pacienţii care au resurse financiare precare.

Pagini