moarte

De cate ori trece Prohodul Domnului peste noi, ca un noian devastator, ca un tsunami de durere, o idee mi se sapă în minte ca-ntr-un mormânt: cum este posibil, cum am putut să facem aşa ceva? Cât de cretin şi de blestemat să fii să omori pe Dumnezeu? Cât de orb şi de nemernic să fii? Cum să ucizi pe Cel care ţi-a dat viaţă? Cum să umpli de răni pe Cel ce te vindecă? Cum să biciuieşti pe Cel ce te mângîie? Cum să pui coroană de spini Celui ce te-a încoronat împărat al făpturii? Cum să străpungi mâinile care te-au zidit? Cum să reduci la tăcere pe cel ce te-a învăţat să vorbeşti?

Trecând prin această viaţă a plângerii marcată de întuneric şi de moarte, vedem din ce în ce mai clar, pe măsură de dioptriile noastre pământeşti se măresc, puterea şi consecinţele căderii umanităţii în păcat. Peste tot se înstăpâneşte răul peste lume, încât şi fărâma de cer pe care am primit-o la Botez pare-se că s-a înălţat întru slavă lăsându-ne neputincioşi în faţa mareei răutăţii.

Încă mai caut, în inocenţa mea, un răspuns la suferinţa enormă a lumii. Peste tot unde te uiţi, dacă ai ochi, vezi cum suferă umanitatea, împovărată, însărcinată cu nefiinţă, urlând în durerea ei mută, fără de hotar şi fără de vindecare. E o durere nespusă, dar prin care umanitatea transpiră prin toţi porii, ca o hemoragie de sens şi de lumină.

Spuneam deunăzi că secularizarea de tip occidental în care am intrat întreaga planetă, fără să ne dăm seama, e o întoarcere la lumea dinainte de Hristos. Adicătelea, lumea post-creştină este de fapt o lume pre-creştină, cu toate păcatele şi iluziile ei.

Este cert, trăim în era informatică. Comunicăm haotic şi enorm prin toţi porii, prin zeci de device-uri, cu oameni pe care nu-i cunoaştem, trăim într-un cerc de prieteni pe care nu-i vom întâlni niciodată, ne vorbim pe Skype, dăm mesaje pe Facebook, punem poze pe Instagram etc. etc.
Mulţi gânditori au remarcat felul în care, în mod proporţional, uşurinţa comunicării implică superficialitatea ei, lipsa ei de simţire, sau standardizarea prin icon-uri impersonale sau reductive a senzaţiior şi trăirilor umane.

Oamenii caută fericirea, viața veșnică, lumina cea pururea fiitoare, iubirea Mirelui ceresc, unirea cu Dumnezeu, privirea cetelor de sfinți, corurile miriadelor de îngeri, Liturghia eternă a Mielului lui Dumnezeu. Năucitor.