Eşti aici

moarte

Căderea de lumină

Trecând prin această viaţă a plângerii marcată de întuneric şi de moarte, vedem din ce în ce mai clar, pe măsură de dioptriile noastre pământeşti se măresc, puterea şi consecinţele căderii umanităţii în păcat. Peste tot se înstăpâneşte răul peste lume, încât şi fărâma de cer pe care am primit-o la Botez pare-se că s-a înălţat întru slavă lăsându-ne neputincioşi în faţa mareei răutăţii.

Taina sfărâmării

Încă mai caut, în inocenţa mea, un răspuns la suferinţa enormă a lumii. Peste tot unde te uiţi, dacă ai ochi, vezi cum suferă umanitatea, împovărată, însărcinată cu nefiinţă, urlând în durerea ei mută, fără de hotar şi fără de vindecare. E o durere nespusă, dar prin care umanitatea transpiră prin toţi porii, ca o hemoragie de sens şi de lumină.

Mic tratat de anatomie a morţii

Spuneam deunăzi că secularizarea de tip occidental în care am intrat întreaga planetă, fără să ne dăm seama, e o întoarcere la lumea dinainte de Hristos. Adicătelea, lumea post-creştină este de fapt o lume pre-creştină, cu toate păcatele şi iluziile ei.

Umanitatea în pat cu Godzilla - O analiză a lumii post-creştine ca lume pre-creştină

Este cert, trăim în era informatică. Comunicăm haotic şi enorm prin toţi porii, prin zeci de device-uri, cu oameni pe care nu-i cunoaştem, trăim într-un cerc de prieteni pe care nu-i vom întâlni niciodată, ne vorbim pe Skype, dăm mesaje pe Facebook, punem poze pe Instagram etc. etc.
Mulţi gânditori au remarcat felul în care, în mod proporţional, uşurinţa comunicării implică superficialitatea ei, lipsa ei de simţire, sau standardizarea prin icon-uri impersonale sau reductive a senzaţiior şi trăirilor umane.

Metaforele disperării

Oamenii caută fericirea, viața veșnică, lumina cea pururea fiitoare, iubirea Mirelui ceresc, unirea cu Dumnezeu, privirea cetelor de sfinți, corurile miriadelor de îngeri, Liturghia eternă a Mielului lui Dumnezeu. Năucitor.

Exportul de moarte

Trăim într-o societate globalizată: mâncăm carne din Brazilia, asezonată cu sare de Hymalaia, călătorim prin internet şi televiziune în cele mai îndepărtate locuri de pe pământ. Toate acestea nu sunt neapărat un lucru rău, însă ele pot însemna o cheltuială enormă de energie, care presupune poluare, epuizarea resurselor, încălzire globală etc.

Acatistul Sfinţilor Mucenici Chiril, Chindeu şi Tasius de la Axiopolis (Cernavodă)

Acatistul Sfinţilor Mucenici Chiril, Chindeu şi Tasius de la Axiopolis

Condacul 1
Astăzi soborul cerurilor se adună în sărbătoare, pentru cinstita şi întru tot slăvita cinstire a mucenicilor lui Hristos. Că aceştia ca nişte bărbaţi ai raiului şi fii ai lui Dumnezeu, au înfruntat toată tabăra păgânătăţii şi au revărsat asupra Bisericii lui Hristos râuri de mântuire. Pentru aceasta şi noi, cei trăitori pe marea cea învolburată a acestei lumi, stăruim şi cu dragoste cântăm lor: Bucuraţi-vă Sfinţilor Chiril, Chindeu şi Tasius, pătimitori pentru dragostea lui Hristos.

Transformarea omului în animal

Secolul al douăzeci și unulea este cert unul al tehnologiei informatice. Malraux spunea că va fi mistic sau nu va fi deloc. Așteptăm.

Oricum, după mai bine de zece ani de la trecerea în noul mileniu, lumea nu s-a sfârșit, extratereștrii n-au coborât pe pământ, evreii nu s-au convertit la credința creștină. Oamenii au devenit însă mai conectați la aparate, dependenți de mobil ca de aer, robi ai tehnologiei fără de care ar muri în câteva ore.

Minunile Maicii Domnului de la Mănăstirea Hadâmbu

Inima Fecioarei Preacurate bate în ceruri pentru Biserica lui Hristos – Trupul Fiul ei cel preaiubit, luat din umanitatea ei feciorelnică. Maica Domnului simte în mod infinit iubirea dumnezeiască a Fiului, iar Fiul înțelege grija mamei și durerea ei de mamă pentru credincioșii năpăstuiți. El – Dumnezeul cerului și al pământului – nici nu mai are trebuință să o întrebe ceva, pentru că știe ca Dumnezeu sufletul ei din care Tatăl ceresc a plămădit sufletul lui.

Mănăstirea Hadâmbu - Un miracol al iubirii Maicii Domnului

Mănăstirea Hadâmbu, un Athos românesc și o lumină universală a sfințeniei, odihnește pe pământ între dealuri, departe de drumurile tulburate de zgomot, departe de orașe și de freamăt lumesc, undeva suspendată între cer și pământ, înălțându-se parcă mereu mai sus, undeva unde numai sufletul mai poate pătrunde. După drumuri sinuoase, uneori desfundate, sate pestrițe și sărăcăcioase, păduri parcă nesfârșite, pe culmile dealurilor se înalță ca o cruce a firii Mănăstirea Hadmbu. E o catedrală de lumină albă, revărsată din cer, iluminată interior, cu lumina izbuncnind de pretutindeni.

Pagini