Eşti aici

moarte

Ce este preoţia?

Nu ştiu. Dar pot să spun ceea ce cred eu că e preoţia, atâta cât am aflat de la Părinţii cei sfinţi şi din adierea de lumină a Duhului Sfânt peste cei nevrednici.
Preoţia e Taina izvorâtă de Cer, prezentă şi lucrătoare toată în Hristos, Unicul Preot desăvârşit, Arhiereul răstignit pentru lume, şi de ea se ţin, ca de un fir de sfoară peste neant, oamenii aleşi de El, nevrednici de a-I purta cuvintele în vocea lor şi Trupul cel preacurat în mâinile lor.

Umanitatea – un neam de hiene omorâtoare de Dumnezeu

De cate ori trece Prohodul Domnului peste noi, ca un noian devastator, ca un tsunami de durere, o idee mi se sapă în minte ca-ntr-un mormânt: cum este posibil, cum am putut să facem aşa ceva? Cât de cretin şi de blestemat să fii să omori pe Dumnezeu? Cât de orb şi de nemernic să fii? Cum să ucizi pe Cel care ţi-a dat viaţă? Cum să umpli de răni pe Cel ce te vindecă? Cum să biciuieşti pe Cel ce te mângîie? Cum să pui coroană de spini Celui ce te-a încoronat împărat al făpturii? Cum să străpungi mâinile care te-au zidit? Cum să reduci la tăcere pe cel ce te-a învăţat să vorbeşti?

Căderea de lumină

Trecând prin această viaţă a plângerii marcată de întuneric şi de moarte, vedem din ce în ce mai clar, pe măsură de dioptriile noastre pământeşti se măresc, puterea şi consecinţele căderii umanităţii în păcat. Peste tot se înstăpâneşte răul peste lume, încât şi fărâma de cer pe care am primit-o la Botez pare-se că s-a înălţat întru slavă lăsându-ne neputincioşi în faţa mareei răutăţii.

Taina sfărâmării

Încă mai caut, în inocenţa mea, un răspuns la suferinţa enormă a lumii. Peste tot unde te uiţi, dacă ai ochi, vezi cum suferă umanitatea, împovărată, însărcinată cu nefiinţă, urlând în durerea ei mută, fără de hotar şi fără de vindecare. E o durere nespusă, dar prin care umanitatea transpiră prin toţi porii, ca o hemoragie de sens şi de lumină.

Mic tratat de anatomie a morţii

Spuneam deunăzi că secularizarea de tip occidental în care am intrat întreaga planetă, fără să ne dăm seama, e o întoarcere la lumea dinainte de Hristos. Adicătelea, lumea post-creştină este de fapt o lume pre-creştină, cu toate păcatele şi iluziile ei.

Umanitatea în pat cu Godzilla - O analiză a lumii post-creştine ca lume pre-creştină

Este cert, trăim în era informatică. Comunicăm haotic şi enorm prin toţi porii, prin zeci de device-uri, cu oameni pe care nu-i cunoaştem, trăim într-un cerc de prieteni pe care nu-i vom întâlni niciodată, ne vorbim pe Skype, dăm mesaje pe Facebook, punem poze pe Instagram etc. etc.
Mulţi gânditori au remarcat felul în care, în mod proporţional, uşurinţa comunicării implică superficialitatea ei, lipsa ei de simţire, sau standardizarea prin icon-uri impersonale sau reductive a senzaţiior şi trăirilor umane.

Metaforele disperării

Oamenii caută fericirea, viața veșnică, lumina cea pururea fiitoare, iubirea Mirelui ceresc, unirea cu Dumnezeu, privirea cetelor de sfinți, corurile miriadelor de îngeri, Liturghia eternă a Mielului lui Dumnezeu. Năucitor.

Acatistul Sfinţilor Mucenici Chiril, Chindeu şi Tasius de la Axiopolis (Cernavodă)

Acatistul Sfinţilor Mucenici Chiril, Chindeu şi Tasius de la Axiopolis

Condacul 1
Astăzi soborul cerurilor se adună în sărbătoare, pentru cinstita şi întru tot slăvita cinstire a mucenicilor lui Hristos. Că aceştia ca nişte bărbaţi ai raiului şi fii ai lui Dumnezeu, au înfruntat toată tabăra păgânătăţii şi au revărsat asupra Bisericii lui Hristos râuri de mântuire. Pentru aceasta şi noi, cei trăitori pe marea cea învolburată a acestei lumi, stăruim şi cu dragoste cântăm lor: Bucuraţi-vă Sfinţilor Chiril, Chindeu şi Tasius, pătimitori pentru dragostea lui Hristos.

Transformarea omului în animal

Secolul al douăzeci și unulea este cert unul al tehnologiei informatice. Malraux spunea că va fi mistic sau nu va fi deloc. Așteptăm.

Oricum, după mai bine de zece ani de la trecerea în noul mileniu, lumea nu s-a sfârșit, extratereștrii n-au coborât pe pământ, evreii nu s-au convertit la credința creștină. Oamenii au devenit însă mai conectați la aparate, dependenți de mobil ca de aer, robi ai tehnologiei fără de care ar muri în câteva ore.

Minunile Maicii Domnului de la Mănăstirea Hadâmbu

Inima Fecioarei Preacurate bate în ceruri pentru Biserica lui Hristos – Trupul Fiul ei cel preaiubit, luat din umanitatea ei feciorelnică. Maica Domnului simte în mod infinit iubirea dumnezeiască a Fiului, iar Fiul înțelege grija mamei și durerea ei de mamă pentru credincioșii năpăstuiți. El – Dumnezeul cerului și al pământului – nici nu mai are trebuință să o întrebe ceva, pentru că știe ca Dumnezeu sufletul ei din care Tatăl ceresc a plămădit sufletul lui.

Pagini