Eşti aici

moarte

Când am văzut îngeri

Când aveam doi ani şi ceva, eram în vară la bunici. Acolo am băut apă din Bahlui (nu ştiu dacă puteţi să vă închipuiţi ce mizerie infinită e Bahluiul lângă Iaşi) şi m-am îmbolnăvit de febră tifoidă. M-au dus după trei zile de 42 de grade la Infecţioase, la Izolare. Pe mama o minţeau bunicii ba că băieţelul doarme, ba că-i plecat cu tătăiţa etc.

Passio Christi - Pătimirea lui Hristos (fragment)

Cel dinainte de toţi vecii, mai vechi decât toate veacurile, omorât de creaturile pe care le-a zidit, de nişte nenorociri care acum 50 de ani erau nefiinţă, iar peste 50 hoituri de durere veşnică.
Creatorul este omorât de creaturi, Cel care a ţinut palmele Sale în jurul flăcării firave a fiinţei lor, la zămislire, să nu se stingă de vântul rece al galaxiilor, e omorât de cei pe care i-a zidit cu mâinile Sale.
Cel ce cunoaşte şi suferă toate durerile cele de sub cer, este omorât de făpturile sale, pentru care a suferit de la crearea lor până la sfârşitul veacurilor.

Ce este preoţia?

Nu ştiu. Dar pot să spun ceea ce cred eu că e preoţia, atâta cât am aflat de la Părinţii cei sfinţi şi din adierea de lumină a Duhului Sfânt peste cei nevrednici.
Preoţia e Taina izvorâtă de Cer, prezentă şi lucrătoare toată în Hristos, Unicul Preot desăvârşit, Arhiereul răstignit pentru lume, şi de ea se ţin, ca de un fir de sfoară peste neant, oamenii aleşi de El, nevrednici de a-I purta cuvintele în vocea lor şi Trupul cel preacurat în mâinile lor.

Umanitatea – un neam de hiene omorâtoare de Dumnezeu

De cate ori trece Prohodul Domnului peste noi, ca un noian devastator, ca un tsunami de durere, o idee mi se sapă în minte ca-ntr-un mormânt: cum este posibil, cum am putut să facem aşa ceva? Cât de cretin şi de blestemat să fii să omori pe Dumnezeu? Cât de orb şi de nemernic să fii? Cum să ucizi pe Cel care ţi-a dat viaţă? Cum să umpli de răni pe Cel ce te vindecă? Cum să biciuieşti pe Cel ce te mângîie? Cum să pui coroană de spini Celui ce te-a încoronat împărat al făpturii? Cum să străpungi mâinile care te-au zidit? Cum să reduci la tăcere pe cel ce te-a învăţat să vorbeşti?

Căderea de lumină

Trecând prin această viaţă a plângerii marcată de întuneric şi de moarte, vedem din ce în ce mai clar, pe măsură de dioptriile noastre pământeşti se măresc, puterea şi consecinţele căderii umanităţii în păcat. Peste tot se înstăpâneşte răul peste lume, încât şi fărâma de cer pe care am primit-o la Botez pare-se că s-a înălţat întru slavă lăsându-ne neputincioşi în faţa mareei răutăţii.

Taina sfărâmării

Încă mai caut, în inocenţa mea, un răspuns la suferinţa enormă a lumii. Peste tot unde te uiţi, dacă ai ochi, vezi cum suferă umanitatea, împovărată, însărcinată cu nefiinţă, urlând în durerea ei mută, fără de hotar şi fără de vindecare. E o durere nespusă, dar prin care umanitatea transpiră prin toţi porii, ca o hemoragie de sens şi de lumină.

Mic tratat de anatomie a morţii

Spuneam deunăzi că secularizarea de tip occidental în care am intrat întreaga planetă, fără să ne dăm seama, e o întoarcere la lumea dinainte de Hristos. Adicătelea, lumea post-creştină este de fapt o lume pre-creştină, cu toate păcatele şi iluziile ei.

Umanitatea în pat cu Godzilla - O analiză a lumii post-creştine ca lume pre-creştină

Este cert, trăim în era informatică. Comunicăm haotic şi enorm prin toţi porii, prin zeci de device-uri, cu oameni pe care nu-i cunoaştem, trăim într-un cerc de prieteni pe care nu-i vom întâlni niciodată, ne vorbim pe Skype, dăm mesaje pe Facebook, punem poze pe Instagram etc. etc.
Mulţi gânditori au remarcat felul în care, în mod proporţional, uşurinţa comunicării implică superficialitatea ei, lipsa ei de simţire, sau standardizarea prin icon-uri impersonale sau reductive a senzaţiior şi trăirilor umane.

Metaforele disperării

Oamenii caută fericirea, viața veșnică, lumina cea pururea fiitoare, iubirea Mirelui ceresc, unirea cu Dumnezeu, privirea cetelor de sfinți, corurile miriadelor de îngeri, Liturghia eternă a Mielului lui Dumnezeu. Năucitor.

Acatistul Sfinţilor Mucenici Chiril, Chindeu şi Tasius de la Axiopolis (Cernavodă)

Acatistul Sfinţilor Mucenici Chiril, Chindeu şi Tasius de la Axiopolis

Condacul 1
Astăzi soborul cerurilor se adună în sărbătoare, pentru cinstita şi întru tot slăvita cinstire a mucenicilor lui Hristos. Că aceştia ca nişte bărbaţi ai raiului şi fii ai lui Dumnezeu, au înfruntat toată tabăra păgânătăţii şi au revărsat asupra Bisericii lui Hristos râuri de mântuire. Pentru aceasta şi noi, cei trăitori pe marea cea învolburată a acestei lumi, stăruim şi cu dragoste cântăm lor: Bucuraţi-vă Sfinţilor Chiril, Chindeu şi Tasius, pătimitori pentru dragostea lui Hristos.

Pagini