minte

Trăim într-o societate globalizată: mâncăm carne din Brazilia, asezonată cu sare de Hymalaia, călătorim prin internet şi televiziune în cele mai îndepărtate locuri de pe pământ. Toate acestea nu sunt neapărat un lucru rău, însă ele pot însemna o cheltuială enormă de energie, care presupune poluare, epuizarea resurselor, încălzire globală etc.

Românul are un hobby. Privitul la televizor. Sportul și mișcarea nu mai sunt practicate, ci doar privite pe sticlă, alpinismul se poate face de pe canapea, pelerinajul la mănăstiri se realizează fără să miști un deget, poate doar cel de pe telecomandă, îi auzim și îi vedem pe cei dragi de la mii de kilometri distanță prin internet. Totul s-a concentrat pe sticlă. Până aici nimic nou. Dar atunci când televizorul se transformă într-o fiară flămândă de răpit viața și veșnicia oamenilor care se declară creștin ortodocși, cineva trebuie să spună ceva.

De vedete am auzit. Copiii, tinerii, chiar și bătrânii sunt înnebuniți de „staruri“, adică acele persoane frumoase de la televizor care vorbesc la nesfârșit în vreo telenovelă siropoasă, își arată trupul pe la evenimete mondene, își dau cu părerea despre orice, de obicei stupid.

Biserica Ortodoxă dintotdeauna a apreciat și aplicat o simfonie între canon și excepție, între acrivie și pogorământ, între dreptate și iubire...

Femeile mironosiţe, în geana nopţii, purtând miresme pentru a-L unge pe Dumnezeu, sunt exemplul suprem al curajului celui ce iubeşte cu adevărat.
De multe ori gândim în categorii gata fixate de alţii, consumăm idei semi-preparate, cu alte cuvinte suntem adepţii fast-food-ului valoric: e repede, potoleşte foamea şi deci e cea mai bună alegere. Lasă la o parte rafinamentul, aşteptarea, prelucrarea, nuanţele. Mult să fie şi mai ales repede.

Oamenii cu studii doctorale sau post doctorale sunt în marea lor majoritate credincioși în Dumnezeu.

Mulți oameni cred că o educație mai avansată a unora înseamnă automat o descreștere a ponderii religiei în viața acestor oameni.

Conform unui nou studiu, bazat și pe un sondaj național în Statele Unite, realizat de sociologul Philip Schwadelde la Universitatea Nebraska-Lincoln, oamenii devin tot mai religioși pe măsură de avansează în educație, raportează http://religion.blogs.cnn.com .

Trăim într-o lume amestecată, care deşi clamează suveranitatea tehnologică asupra materiei suferă îngrozitor de pe urma neascultării adamice, care se repetă în noi şi ne aduce slăbiciunea firii şi stricăciunea morţii. Am ajuns la viteză supersonică, am vizitat (sporadic) spaţiul, am epuizat resursele planetei, suntem capabili să stocăm milioane de cărţi într-o cutie cibernetică de chibrituri (numită hard), ne holbăm (Hubble) la astre cu o adâncă părere de sine, studiem dinozauri cu o foame de trecut fără precedent.

Coeficientul de inteligenţă este un complex de estimări ale fluenţei şi coerenţei cognitive umane. Acest criteriu de alegere este un bun instrument de măsurare a funcţiei noastre cerebrale, însă poate fi unilateral sau insuficent pentru a arăta relaţia omului cu universul, inclusiv cu universul său interior.
Q-ul este deci un set de teste standardizate, făcute sub presiunea timpului, pentru a depista şi cuantifica inteligenţa. Există însă rezultate surprinzătoare atunci când punem alături câteva personalităţi şi IQ-urile lor.

Țin minte că atunci când eram copil, ascultam cu mare atenție istoriile martirilor Bisericii. Era acolo o încrengătură de chinuri și de dureri inimaginabile, născocite de mințile afierosite iadului încă din acest regn. Oamenii aceia, vinovați doar că Îl iubeau pe Dumnezeu și credeau în El mai mult decât în materia moartă și nesimțitoare, erau supuși la tortură dincolo de orice urmă de umanitate.

Sfinţii Părinţi ai Bisericii au trăit în inima lor taina iubirii lui Dumnezeu şi au scris pe ea, ca pe o Scriptură vie, cuvintele măririi lui Hristos. Printre multe rostiri dumnezeieşti, ei au iterat şi una dintre realităţile cosmice ale umanităţii: aceea că omul este o lume mică (microcosmos) iar lumea este un om mare (mega-anthropos).