milă

Când ne gândim la Tronul de judecată al lui Dumnezeu, Tron la care vom ajunge fiecare dintre noi după moartea noastră, pe mulți dintre noi ar trebui să ne ia fiorii. Dincolo de antropomorfismele specifice discursului teologic, judecata particulară este clipa supremă de bilanț – total însă nu definitiv – al vieții și morții noastre. Goi de orice acoperământ sau mască, în fața lui Hristos, Judecătorul cel veșnic, vom trebui să dăm seamă pentru tot ceea ce am făcut, gîndit sau vorbit, de-a lungul vieții.

Orice om este un univers concentrat în mod personal, așa cum fiecare atom este un sistem solar de o frumusețe unică.

Acum vreo câțiva ani mă aflam în fața unui mare șef, dintr-un sector care nu contează pe moment. Cert este că asistam la o scenă în care un angajat era aspru mustrat că este incompetent. Certuri, reproșuri, ton ridicat, evocări ale unor gafe din trecut, acrivie, judecată aspră, ofensivă verbală, lamentații, victimizare etc. La un moment dat, „șeful“ chiar a sugerat că îl poate concedia imediat pe angajat. „Nimeni nu este de neînlocuit“ a afirmat el.

Cea mai mare credinţă a lumii strânge tot mai mulţi persecutori. Chiar necreştinii ar trebui să se îngrijoreze de aceasta. Creştinismul creşte la fel de repede cum creşte umanitatea însăşi. Religia cu 2,2 miliarde de aderenţi însă nu poate conta pe siguranţă în multe locuri ale lumii, unde rostirea numelui lui Iisus este o crimă.

În Bangladesh nu este ilegal să fii creştin. Însă cea mai monstruoasă formă de persecuţie, mai ales la sate, este refuzul majoritarilor musulmani să permită accesul creştinilor la fântânile din regiune.

Tragedia creştinilor din Bangladesh a fost recent pusă în lumină de către agenţia internaţională Open Doors. Un creştin de 69 de ani pe nume Ali Siddiki a spus că soţia sa merge să scoată apă mult după miezul nopţii, când extremiştii au plecat la culcare, pentru a nu fi văzută. Ali este fost poliţist şi totuşi nu poate face nimic în faţa răutăţii celorlalţi.

Eu Te-am născut pe pământ. Mă aflam la rugăciune când am primit din cer Vestea ce Bună că voi naşte Fiu, fără de bărbat, din pogorârea Duhului Sfânt peste fecioria mea smerită. Acolo, la sfatul de taină cu arhanghelul, am făgăduit că Te voi naşte şi Te voi iubi toată viaţa şi veşnicia mea. Am simţit în pântecele meu prezenţa Ta de lumină, simţeam cum Dumnezeu se mişcă în fiinţa mea, ca un preaplin de bucurie şi de dăruire. Te-am născut fără de durere, în feciorie şi taină sfântă, pe Tine, Împăratul meu, Fiule şi Dumnezeul meu.

Denia din Sfânta şi Marea Miercuri, săvârşită în Biserici marţi seara, vorbeşte despre femeia cea desfrânată care a venit şi a turnat un vas de alabastru plin cu mir pe capul Mântuitorului, a căzut la picioarele lui şi le-a sărutat, stergându-le cu părul capului ei şi ungându-le cu mir. Un gest care stârneşte perplexităţi, de o tăcere absolută, întreruptă doar de suspinurile cele din adânc ale femeii.