Eşti aici

mântuire

10 valori ale orei de religie pe care un copil nu le găseşte nicăieri altundeva

Am auzit un moderator radio că îndeamnă părinţii să nu îşi dea copiii la ora de religie. Nu ţin să polemizez cu el. Vin doar cu 10 motive pentru care îndemn părinţii să îşi dea copiii la ora de religie. Sunt 10 valori pe care copiii nu le mai găsesc nicăieri altundeva în sistemul de educaţie decât la ora de religie.

Învierea - naşterea omului în inima lui Dumnezeu

Versetul programatic şi profetic, pe care Hristos îl rosteşte la începutul activităţii Sale de Mântuitor şi vindecător, arată temeiul şi scopul prezenţei Sale pe pământ: „Duhul Domnului este peste Mine, pentru care M-a uns să binevestesc săracilor; M-a trimis să vindec pe cei zdrobiţi cu inima; să propovăduiesc robilor dezrobirea şi celor orbi vederea; să slobozesc pe cei apăsaţi, şi să vestesc anul plăcut Domnului” (Luca 4, 18).

Cel mai trist text din Sfânta Scriptură

Cuvintele dor pentru că ele exprimă în chip ascuns, înfiorat de iubirea lui Dumnezeu, puterea pe care o avem de a deveni sfinţi, şi sentimentul acut al unei vieţi pierdute inutil, în căutarea slavei omeneşti.
Unul dintre pasajele Evangheliei care nu încetează în veac să mă fascineze este acela de la Ioan capitolul 12, acolo unde la praznic, nişte greci vor să-L vadă pe Iisus. Este întâlnirea supremă a lui Dumnezeu cu poporul elen, care a dat cultul liturgic, ritul bizantin, iconografia şi majoritatea sfinţilor părinţi din veacul de aur.