Eşti aici

lucrare

Așteptând viitura

De ceva vreme, apa a devenit stihia dezastrului pentru români. Ne amintim cu durere de inundațiile catastrofale din ultimii ani, când șuvoaiele au măturat totul în cale, prăbușind case, luând vieți și distrugând totul în cale. Vara aceasta nu face excepție. Inundații catastrofale la Dorohoi, multe vieți pământești pierdute și din nou reacția întârziată, previzibilă, vizibil afectată dar nu mai puțin inutilă a autorităților.

Pune-L pe Dumnezeu la treabă!

Căci niciodată, niciodată nu vom putea face lucrurile mai bine decât Dumnezeu, Împăratul iubirii tuturor. Orice obstacol ne vine în faţă, mutăm munţii din loc pentru a-l învinge, în loc să şoptim: „Facă-se voia Ta”.

Puneţi mâna pe Dumnezeu!

Mântuitorul Hristos, după ce sfinţeşte toate apele cele de sub cer prin intrarea Sa, ca Dumnezeu şi Om în apele Iordanului, merge la propovăduirea Evangheliei. Predicarea nemuririi este scopul Său principal. Oamenii pentru a trăi viaţa veşnică, trebuie să fie educaţi să înţeleagă şi să primească Lumina şi Cuvântul lui Dumnezeu, pentru că sunt zidiţi de El liberi. Educaţia este măsura libertăţii, pentru că ea înfiinţează persoana umană, o plămădeşte ca izvor de decizie şi centru al simţirii spirituale.