Eşti aici

jertfă

Hramul Sfintei Parascheva – asediu la porţile luminii

Ce-ar fi poporul român fără biserici, fără sfinţi, fără mănăstiri, fără predicile necontenite din Biserici, fără rugăciune, fără post, fără sfintele moaşte, fără preoţi şi călugări, fără icoane, fără hramuri, fără cultura Bisericii, fără Evanghelie, fără Cărţi de rugăciuni, fără religie?

Preoţia în teologia Sfântul Ioan Gură de Aur

Sfântul Ioan Gură de Aur este cel mai mare predicator al Bisericii lui Hristos şi dascălul pocăinţei, culme a teologiei şi creator al Anaforalei liturgice care a primit apoi numele lui, izvor al exegezei biblice şi începător al oratoriei creştine.

Viaţa

Uciderea în taină şi cel mai violent verset din Biblie

Biblia este Cuvântului lui Dumnezeu. Asta înseamnă că revelaţia dumnezeiască s-a dăruit umanităţii prin oamenii curaţi la inimă care au ştiut să asculte şi să înţeleagă şoaptele lui Dumnezeu către noi. Hristos este clar în această privinţă: „Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu”. Adică privirea către realităţile cereşti se face prin curăţire interioară permanentă şi progresivă, prin rugăciune necontenită timp de o viaţă şi prin smerenia de a anula toate raţiunile voirii pentru ca prin noi să vorbească Dumnezeu.

Părintele Ion Cârciuleanu - prescura lui Dumnezeu

Îl cunosc de ceva vreme de Părintele Cârciuleanu. De fiecare dată când îl vedeam, venea cu o vorbă bună, cu un sfat, cu o bucurie tainică a cuvântului. S-au scris multe despre el, însă nimic nu poate suplini întâlnirea faţă către faţă cu acest munte de om. Pe cât era de firav, pe atât de zdrobitoare îi era autoritatea spirituală. Mlădios ca o trestie, însă convingător ca un stejar. Preot în toată fiinţa sa, părintele Ion avea o smerenie tainică şi o bucurie abia şoptită a vieţii. Savura lumina cerească prin ochi, privind frumuseţea lui Dumnezeu din lume.

Marele Donator de sânge al lumii

După fiecare tragedie mai semnificativă din istoria umanităţii, societatea intră într-un cerc de revoltă şi de ură, condamnând cauzele catastrofei în mod superficial, după numărul deceselor.

Iubirea este suferinţă

Voiam să scriu câteva rânduri despre patologia iubirii. La prima vedere afirmaţia de mai sus este un truism pur. Cum, noi am fost învăţaţi că iubirea este izvorul fericirii, ferment al bucuriei, cauză a marilor realizări de sine ale umanităţii, motorul care împinge viaţa şi o împiedică să se scufunde în neant, pricina culturii umane şi strigătul uriaş de protest adresat morţii.

Afară din cămara de nuntă a lui Hristos - meditaţie în Sfânta şi Marea Marţi

Sfânta şi Marea Marţi din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos (Denia de Luni seara) vorbeşte despre fecioarele care aşteptau venirea Mirelui.

Este un fragment de Scriptură care ne arată nouă starea noastră de înstrăinare de har şi modele de urmat pentru a intra împreună cu Hristos pe calea Pătimirilor Sale mântuitoare.

Smochinul şi taina morţii – meditaţie în Sfânta şi Marea Luni

Denia din Sfânta şi Marea Luni din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului Iisus Hristos se săvârşeşte duminică seara la începutul zilei liturgice. Textele cultice ale acestei Denii gravitează în jurul blestemării smochinului neroditor de către Hristos, aflat pe cale şi flămând de rodirea lumii. Este un gest aparent inexplicabil, de o duritate aparte, străină parcă de blândeţea Celui infinit întru iubire.

Două cutremure cu epicentrul în rai

Biserica lui Hristos a hotărât să-i pună împreună în aceeaşi sărbătoare pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, verhovnicii Apostolilor lui Hristos şi misionarii Evangheliei lui Dumnezeu.

Sunt două persoane total diferite, care însă îşi plinesc vocaţiile spre slava lui Dumnezeu.

Puterea femeii

Învierea Mântuitorului Hristos este evenimentul care a zguduit din temelii întreaga istorie a umanităţii, afectând cu har nu numai viitorul lumii ci şi trecutul ei, orientându-le către cer şi dăruindu-le sens veşnic.

Toate cele petrecute în Vechiul Testament au acum o inteligibilitate nouă, fascinantă şi mântuitoare, toate durerile şi bucuriile lumii vechi au fost părţi dintr-o simfonie a iubirii lui Dumnezeu pentru oameni, toată înţelepciunea pământului, aparent diversă şi dispersă, avea un scop, acela de a vesti întruparea lui Dumnezeu.

Pagini