Eşti aici

jertfă

Passio Christi - Pătimirea lui Hristos (fragment)

Cel dinainte de toţi vecii, mai vechi decât toate veacurile, omorât de creaturile pe care le-a zidit, de nişte nenorociri care acum 50 de ani erau nefiinţă, iar peste 50 hoituri de durere veşnică.
Creatorul este omorât de creaturi, Cel care a ţinut palmele Sale în jurul flăcării firave a fiinţei lor, la zămislire, să nu se stingă de vântul rece al galaxiilor, e omorât de cei pe care i-a zidit cu mâinile Sale.
Cel ce cunoaşte şi suferă toate durerile cele de sub cer, este omorât de făpturile sale, pentru care a suferit de la crearea lor până la sfârşitul veacurilor.

Unde e Biserica lui Dumnezeu?

Biserica Ortodoxă Română, continuatoarea de aproape două mii de ani a creştinismului apostolic în ţinutul românesc, parte din Biserica Universală a lui Hristos din întreaga lume, este astăzi atacată cumplit din interior, din pricina unor scandaluri de imoralitate şi sexualitate aberantă.

Lacrimile Pruncului ceresc

Pruncia lui Dumnezeu pe pământ, în peştera Betleemului, arată taina fiinţei Sale, infinitul de iubire şi de smerenie al lui Dumnezeu, nesfârşita lumină care izvorăşte din El peste lume şi infinita Lui durere pentru pierderea oamenilor pe care i-a iubit. Starea de prunc a lui Dumnezeu este starea Sa veşnică, lumina cea nevinovată a veacurilor care zideşte şi creşte universul în Sine pentru a-l învrednici de slava care izvorăşte din iubire.

Ce este preoţia?

Nu ştiu. Dar pot să spun ceea ce cred eu că e preoţia, atâta cât am aflat de la Părinţii cei sfinţi şi din adierea de lumină a Duhului Sfânt peste cei nevrednici.
Preoţia e Taina izvorâtă de Cer, prezentă şi lucrătoare toată în Hristos, Unicul Preot desăvârşit, Arhiereul răstignit pentru lume, şi de ea se ţin, ca de un fir de sfoară peste neant, oamenii aleşi de El, nevrednici de a-I purta cuvintele în vocea lor şi Trupul cel preacurat în mâinile lor.

Umanitatea – un neam de hiene omorâtoare de Dumnezeu

De cate ori trece Prohodul Domnului peste noi, ca un noian devastator, ca un tsunami de durere, o idee mi se sapă în minte ca-ntr-un mormânt: cum este posibil, cum am putut să facem aşa ceva? Cât de cretin şi de blestemat să fii să omori pe Dumnezeu? Cât de orb şi de nemernic să fii? Cum să ucizi pe Cel care ţi-a dat viaţă? Cum să umpli de răni pe Cel ce te vindecă? Cum să biciuieşti pe Cel ce te mângîie? Cum să pui coroană de spini Celui ce te-a încoronat împărat al făpturii? Cum să străpungi mâinile care te-au zidit? Cum să reduci la tăcere pe cel ce te-a învăţat să vorbeşti?

Femeile sfinte ale neamului românesc fac în rai de mâncare lui Dumnezeu

M-am întors de la pomenirea morţilor, care se face în fiecare sâmbătă din an, dar mai ales în Postul cel Mare. Bunicele gârbovite stăteau la uşa Bisericii de la patru dimineaţa, împovărate cu sacoşe, mai mari şi mai mici, cu pomană pentru cei adormiţi.

Mielul şi tăcerea universului - Meditaţie în Sfânta şi Marea Joi

Denia din Sfânta şi Marea Joi, săvârşită Miercuri seara, vorbeşte despre instituirea Sfintei Taine a Euharistiei, despre spălarea picioarelor şi de actul trădării lui Iuda. Sunt evenimente care marchează istoria şi veşnicia deopotrivă, pentru totdeauna. Dumnezeul cerurilor, răpus de iubire, ajunge atât de aproape de oameni, încât este călcat în picioare de cei care au iadul drept acoperământ.

Cosmologica biblică a Sfintei Liturghii

Liturghia este cosmos, iar cosmosul este Liturghie. Această realitate fundamentală a Bisericii a fost cheia înțelegerii teologice a cosmosului, ca realitate eclesială. Biserica nu înlocuiește, ci îmbisericește cosmosul, este împlinirea vocației lui eshatologice. Simetria cosmică este icoana simetriei și armoniei Bisericii, iar cosmosul prin finalitatea sa, vestește Împărăția lui Dumnezeu, care este Biserica veșnică. Biserica este cosmosul împlinit, iar cosmosul este Biserică în împlinire.

Curăția și scutecele de bebeluș (12 aug 2010)

Într-una din seri, mă aflam acasă, într-o hărmăială de nedescris cauzată de copiii mei care descoperiseră un nou joc de urlat și schimbam un pampers. Și în timpul acestei operații migăloase, mi-a trecut prin gând, nu cumva pentru un preot este un sacrilegiu să schimbi scutece la copii, să te murdărești pe mâini și sub unghii, tu, care binecuvintezi Cinstitele Daruri, care îți pui mâinile peste cei bolnavi: „Pe bolnavi mâinile veți pune și bine le va fi“ (Marcu 16, 18).

Pagini