înţelegere

Copilul meu de trei ani, privind la lună, îmi şopteşte: „uite, tata, becul lumii!”.

Noapte lină de iulie. Din depărtare de aude orăcăit de broaşte aflate în luna îndrăgostirii. Pe cer o lună mare şi rotundă, ca o prescură coaptă. Copilul meu de trei ani, privind la lună, îmi şopteşte: „uite, tata, becul lumii!”.

Providența nu e nici deism relaxat, retragere dezinteresată, ascundere de sine, renunțare la legea iubirii părintești, abandon lăuntric sau avort spontan.
Eram într-o duminică într-un parc.

O hărmălaie de nedescris. Zeci de copii de la un an, abia împingându-se prin aer pentru a-și face loc, semnalizând ca la portavioane, până la copii mari, de 13-14 ani, preocupați de felul cum arată, încercând să mai prindă câteva zile din copilăria care stătea să plece.

De cele mai multe ori, Biserica înfierează acest păcat îngrozitor, această crimă oribilă de a-ţi omorî copilul în pântece. Este de fapt o dublă crimă, care priveşte suprimarea extrem de violentă a vieţii pământeşti din pruncul firav, abia ivit la viaţă, dar şi uciderea premeditată a sufletului lui, care nu are posibilitatea să primească Lumina cea veşnică a Botezului şi să adune lumină prin rugăciune şi virtuţi.

Coeficientul de inteligenţă este un complex de estimări ale fluenţei şi coerenţei cognitive umane. Acest criteriu de alegere este un bun instrument de măsurare a funcţiei noastre cerebrale, însă poate fi unilateral sau insuficent pentru a arăta relaţia omului cu universul, inclusiv cu universul său interior.
Q-ul este deci un set de teste standardizate, făcute sub presiunea timpului, pentru a depista şi cuantifica inteligenţa. Există însă rezultate surprinzătoare atunci când punem alături câteva personalităţi şi IQ-urile lor.