iertare

Femeile mironosiţe, în geana nopţii, purtând miresme pentru a-L unge pe Dumnezeu, sunt exemplul suprem al curajului celui ce iubeşte cu adevărat.
De multe ori gândim în categorii gata fixate de alţii, consumăm idei semi-preparate, cu alte cuvinte suntem adepţii fast-food-ului valoric: e repede, potoleşte foamea şi deci e cea mai bună alegere. Lasă la o parte rafinamentul, aşteptarea, prelucrarea, nuanţele. Mult să fie şi mai ales repede.

Adevărata credinţă nu te transformă în majoritate zdrobitoare, nu elimină pe cei ce nu cred în ea, nu omoară pentru conformitate ideologică sau pentru bani.

Eşti ceea ce gândeşti, ceea ce iubeşti (sau urăşti), ceea ce vorbeşti, ceea ce faci, şi mai ales ceea ce dăruieşti lumii.

În vuietul din jurul nostru, trăindu-ne viaţa plină de prejudecăţi, politeţuri, reguli, artificialităţi, mode sau obiceiuri, de multe ori uităm adevăratul înţeles al lumii, sensul firesc, dumnezeiesc de profund şi de adevărat al vieţii noastre. Traiul nostru de fiecare zi devine un mecanism bine strunit de procurare a celor necesare, de exersare a plăcerii şi de evitare a durerii, ţintind mereu spre mai mult, mai bine, mai puternic, ca atletul din vechime.

Trăim într-o lume creată de Dumnezeu, dar cu stăpânitori creați, ajunși acolo printr-un concurs de împrejurări, într-un cerc vicios al preferințelor, în care lanțul slăbiciunilor și nevoia de confirmare a propriei valori au de cele mai multeori o valoare strict comericală – do ut des.

Biserica comprimă în mod providenţial şi teologic perioada dintre Naşterea lui Hristos şi Botezul Lui în Iordan în doar 12 zile. Şi aceasta pentru că timpul umplut de veşnicia plină de iubire a Treimii devine plastic, flexibil spre înviere, se poate comprima liturgic până la clipa de pocăinţă extremă a tâlharului sau se poate dilata pe durata unei vieţi trăite în comuniune cu Dumnezeu.

Cea mai mare credinţă a lumii strânge tot mai mulţi persecutori. Chiar necreştinii ar trebui să se îngrijoreze de aceasta. Creştinismul creşte la fel de repede cum creşte umanitatea însăşi. Religia cu 2,2 miliarde de aderenţi însă nu poate conta pe siguranţă în multe locuri ale lumii, unde rostirea numelui lui Iisus este o crimă.

Sărbătoarea Îmtâmpinării Domnului este de o deosebită importanţă pentru conturarea unei teologii a timpului hristologic în Biserică. Arheologia acestei sărbători poate fi datată încă din veacul al patrulea după Hristos, în scrierea pelerinei Egeria[1].

A murit Părintele Teofil, Stareţul Mănăstirii Pângăraţi din Neamţ. După o suferinţă atroce, primită cu răbdare şi mulţumire, călugărul şi-a încredinţat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

Pentru că am făcut Seminarul teologic de la Mănăstirea Neamţ împreună, aş îndrăzni să vorbesc câteva cuvinte despre personalitatea sa.