Eşti aici

hrănire

Strachina de cuvinte

Viaţa monahală nu se deosebeşte esenţial de viaţa de familie.

În copilărie, mergeam mult pe la mănăstiri. Duhul de liniştire monahal, asceza, slujbele de toată noaptea, glasul lin al marilor duhovnici îmi dădeau un fior de dincolo de veac, o pace adâncă, o fascinaţie vie.

Litaniile liturgice, sfintele moaşte, cântările de la strană, icoanele bizantine, toate acestea mi-au arătat adevărata esenţă a monahismului, cea de misiune liturgică şi ascetică a oamenilor rupţi de lume pentru a fi mai aproape de oameni... şi de Dumnezeu.

Hrănirea prin televizor

Societatea noastră este cert una centrată pe imagine. De la spoturile uriaşe care te agresează la semafor până la telefonul care a devenit de fapt un televizor mini, de la cablul atotstăpânitor din casă până la calculatorul de tot mai varii dimenisuni, care intră oriunde, chiar şi în suflet, totul arată că ne-am convertit fiinţa în vehicol vizual şi că totul trece prin ochi pentru a ajunge la rămăşiţele de suflet. Un părinte duhovnicesc spunea că în vremurile din urmă, diavolul nu va mai sta la uşă, ci se va înstăpâni în casă, cu capul pe masă şi cu coarnele pe acoperiş.