Eşti aici

har

Taina sfărâmării

Încă mai caut, în inocenţa mea, un răspuns la suferinţa enormă a lumii. Peste tot unde te uiţi, dacă ai ochi, vezi cum suferă umanitatea, împovărată, însărcinată cu nefiinţă, urlând în durerea ei mută, fără de hotar şi fără de vindecare. E o durere nespusă, dar prin care umanitatea transpiră prin toţi porii, ca o hemoragie de sens şi de lumină.

Duhul Sfânt – Apa cea dumnezeiască

“Darurile sunt felurite dar un singur Duh“ - “Διαιρέσεις δέ χαρισμάτων; τό δέ άυτό πνέυμα“ (I Cor.12,4). Această afirmație a Sfântului Apostol Pavel este de o însemnătate excepțională pentru dezvoltarea pnevmatologiei creștine. Duhul este unul singur, însă împarte oamenilor daruri diferite, plinind rânduiala dumnezeiască a lor, mișcându-i pe ei în deplina lor libertate. În Hristos toți oamenii sunt una, uniți în Taina Trupului său - Biserica. Cei mulți devin una în Hristos însă ei nu se contopesc în Trupul cel Unul, ci rămân în diversitatea lor dăruită de Duhul.

Părintele Cleopa – vărul lui Moş Crăciun

Îmi amintesc pe când eram copil, aveam vreo patru ani pe-atunci cred, că am mers la Părintele Cleopa, la Sihăstria, împreună cu tatăl meu, preot, pentru a asculta vorbele de duh ale Părintelui Cleopa. În faţa chiliei lui, curtea devenise un amfiteatru al veşnicei, plin ochi de oameni veniţi de prin toate colţurile ţării, pentru a asculta cuvintele pline de Duh Sfânt şi de umor duhovnicesc sănătos, ale marelui predicator.

Când Izvorul devine sete

Întâlnirea Mântuitorului cu femeia samarneancă este exemplul suprem de lecţie de viaţă dat de Dumnezeu omului.

Miez de zi, arşiţă insuportabilă, Fiul lui Dumnezeu ostenit de călătorie, o femeie pornită în mod neobişnuit în miezul zilei să scoată apă. Poate de ruşine, poate de altceva, nu venise dimineaţa, ca toate femeile samarinence la izvor, ci în toiul amiezei, când pământul se aseamănă cu un cuptor.

Istoria lunatică a lumii

Exegeţii creştini o numesc vindecarea fiului lunatic. Este vorba despre o minune dumnezeiască săvârşită de Mântuitorul Hristos asupra unui copil posedat de un duh necurat. Acest duh lucra într-un ritm interior cu succesiunea cosmică a lunii, o dată pe lună, de obicei când este lună plină. Duhul se integra astfel în ritmul lunar al vieţii, se ascundea în spatele magnetismului mensual şi încerca să fure sensul cosmic al vieţii pentru a justifica posedarea.

Fântâna lui Dumnezeu

Cu cât vom scoate mai multă apă din izvor, cu atât vom deveni fântânile lui Dumnezeu pe pământ. Şi dimpotrivă, cu cât vom păstra pentru noi apa cea care nu vine de la noi, vom deveni puţ surpat şi mormânt al iubirii lui Dumnezeu.
Evanghelia iubirii lui Dumnezeu nu este un simplu cod moral, de împlinit întocmai şi de bifat interior, pentru ca apoi să justifici şi să ceri mântuirea.

Fecioara Sfântă şi Duhul Sfânt

În ceruri, la Tronul Slavei lui Dumnezeu, Maica Domnului vorbeşte necontenit cu Duhul Sfânt, implorându-L să sfinţească şi să vindece durerile lumii. Fiecare lacrimă a oamenilor trece prin ochii cei plini de cer ai Maicii lui Dumnezeu şi ajung la inima Treimii, acolo unde se şterge lacrima de pe toată faţa acestei lumi.

Albia de durere a morţii

Mântuitorul este rugat de către un rabin al sinagogii, pe nume Iair, să-i vindece fiica, care era pe moarte. Nu ne putem decât imagina ce suferinţă era în inima bietului om, care vedea cum se sfârşeşte rodul iubirii sale, unicul său copil, în ghearele bolii şi ale morţii.

Mâna şi Barba lui Hristos

Preoţia este taina prezenţei în Biserică a Mântuitorului Hristos până la sfârşitul veacurilor. El a spus înaintea Înălţării Sale la ceruri: „Iată Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârşitul veacului” (Matei 28, 20).

Puneţi mâna pe Dumnezeu!

Mântuitorul Hristos, după ce sfinţeşte toate apele cele de sub cer prin intrarea Sa, ca Dumnezeu şi Om în apele Iordanului, merge la propovăduirea Evangheliei. Predicarea nemuririi este scopul Său principal. Oamenii pentru a trăi viaţa veşnică, trebuie să fie educaţi să înţeleagă şi să primească Lumina şi Cuvântul lui Dumnezeu, pentru că sunt zidiţi de El liberi. Educaţia este măsura libertăţii, pentru că ea înfiinţează persoana umană, o plămădeşte ca izvor de decizie şi centru al simţirii spirituale.

Pagini