published by Ioan on Mar, 14/08/2018 - 22:25
A murit Sorina Munteanu. Era, pe vremea când eram şi eu acolo la Iaşi, corector şi apoi redactor la Editura Trinitas (apoi Doxologia) a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei (2002-2010). Îngropată în sute de cărţi, manuscrise şi dosare, Sorina scotea la lumină cuvintele, atât din cărţile tipărite la editură, cât şi la revistele “Candela Moldovei” şi “Teologie şi Viaţă”, unde eram redactor. Timp de opt ani, zi de zi, am văzut-o şi cunoscut-o îndeaproape.
Mai apoi, eu am devenit redactor şef la Portalul Doxologia şi am văzut-o mai rar. Iar acum am auzit că a trecut în lumea celor vii.