Eşti aici

feciorie

Buna Vestire – Frângerea de taină a istoriei

Sărbătoarea Bunei Vestiri este „începutul mântuirii noastre” aşa cum cântă imnele Bisericii. Este momentul suprem de împlinire a planului lui Dumnezeu şi începătoria unirii lui Dumnezeu cu oamenii.

Creştinii şi dragostea la prima vedere

În Statele Unite, şi mai nou şi pe la noi, în acestă lună se instaurează o adevărată isterie a iubirii artificial împărătşite, cu ocazia zilei de Valentine`s Day. Declaraţii de dragoste, căsătorii în direct sau mai absurd pentru o zi, inimi uriaşe din materiale ieftine, jucării de puf sau de pluş care se chinuie să simbolizeze iubirea, gesturi tandre, bomboane zaharisite, mărturisiri lacrimogene, flori de plastic, ce mai, un adevărat arsenal funerar pus în slujba celui mai nobil sentiment al umanităţii.

Cum aducem tinerii în Biserică?

De multe ori ne întrebăm de ce tinerii nu sunt mai mulţi în Biserică? Bine, ei vin, însă stâlpii de neclintit ai unei Biserici sunt oamenii în vârstă, mai mult femeile decât bărbaţii. Tinerii sunt văzuţi mai mult la marile sărbători şi la evenimente din viaţa familială. Unde sunt tinerii în fiecare Duminică, ce găsesc ei de făcut mai bun decât Dumnezeiasca Liturghie? Explicaţia vine din ceva mult mai profund decât conflictul între generaţii. Ştim că tinerii de azi sunt sub o presiune enormă din partea media pentru a îmbrăţişa materia în orice aspect al vieţii.

Iubirea este născătoare de Dumnezeu

Sărbătoarea Bunei Vestiri este momentul suprem al istoriei şi punctul culminant la întâlnirii istoriei cu meta-istoria. Şi aceasta deoarece în momentul Bunei Vestiri, cerul se pogoară pe pământ, întreaga Preasfântă Treime este prezentă în casa smerită a Fecioarei: Fiul Se întrupează, Duhul Sfânt Se pogoară, iar Părintele Cel Preaînalt umbreşte pântecele dumnezeieştii feciorii. Lumea îngerească este prezentă prin Arhanghelul bucuriei veşnice, iar neamul omenesc este prezent prin cea mai sfântă mlădiţă a sa, Fecioara Maria.

Maica Domnului: fidelitate infinită şi jertfă deplină

Maternitatea este o mare chemare. Cum putem înlocui iubirea unei mame? Iubirea, călăuzirea şi influenţa pe care le dăruieşte mama sunt distinct şi nepreţuite. Toate mamele care doresc să fie sincere chemării lor înalte trebuie să privească la femeia care a devenit cea mai mare mamă a tuturor. Născută în condiţii sărăcăcioase, ea a fost chemată de Dumnezeu să fie Maica Fiului Său.

Adormirea Maicii Domnului – intrarea în iubirea cea infinită

“Întru naştere fecioria ai păzit, întru adormire lumea nu o ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare. Mutatu-te-ai la viaţă, ceea ce eşti Maica Vieţii şi cu rugăciunile tale izbăveşti din moarte sufletele noastre”.

Maica Domnului este raiul

Vedem astăzi o pruncă şi înţelegem măreţia iubirii lui Dumnezeu. Auzim un plânset de copil şi învăţăm înţelepciunea cea de negrăit a Treimii. Privim la un pui de om, şi străvedem printre lacrimi cât de mult se poate omul ridica prin iubire, la tronul de lumină al Vieţii.
Sfânta Fecioară, Născătoarea de Dumnezeu, s-a născut astăzi. Răsare din lacrimile rugăciunii, din bătrâneţe binecuvântată de bunătate şi din curăţie sfântă. Străluceşte în lume ca rod a minunii lui Dumnezeu, o Pruncă mai mare decât cerurile, care se pregăteşte să-L nască pe Creatorul tuturor.

Fecioara Sfântă şi Duhul Sfânt

În ceruri, la Tronul Slavei lui Dumnezeu, Maica Domnului vorbeşte necontenit cu Duhul Sfânt, implorându-L să sfinţească şi să vindece durerile lumii. Fiecare lacrimă a oamenilor trece prin ochii cei plini de cer ai Maicii lui Dumnezeu şi ajung la inima Treimii, acolo unde se şterge lacrima de pe toată faţa acestei lumi.

21 noiembrie – Intrarea umanităţii în Dumnezeu

Intrarea în Biserică a Maicii Domnului este un praznic de har, adică un ospăţ ceresc din iubirea lui Dumnezeu dăruită prin Prunca cea mai aleasă a umanităţii, cea care a semănat atât de mult cu Dumnezeu prin rugăciune şi curăţie, încât Dumnezeu a ales să semene cu ea la trup şi la personalitate.

Pagini