Eşti aici

durere

Adormirea Maicii Domnului – intrarea în iubirea cea infinită

“Întru naştere fecioria ai păzit, întru adormire lumea nu o ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare. Mutatu-te-ai la viaţă, ceea ce eşti Maica Vieţii şi cu rugăciunile tale izbăveşti din moarte sufletele noastre”.

Elogiu nesimţirii

Am citit recent câteva frânturi dintr-o carte într-adevăr memorabilă numită Ghidul nesimţitului. Într-o societate unde spiritul gregar şi manelismul ontologic pun stăpânire pe lume, în timp ce TVR Cultural se desfiinţează din lipsă de privitori, un asemenea Ghid este mai mult decât binevenit. Este de fapt o manieră frustă şi concretă de a sancţiona grobianismul promovat insistent în media şi practicat pe scară largă în cele mai diverse contexte sociale.

Cel mai trist text din Sfânta Scriptură

Cuvintele dor pentru că ele exprimă în chip ascuns, înfiorat de iubirea lui Dumnezeu, puterea pe care o avem de a deveni sfinţi, şi sentimentul acut al unei vieţi pierdute inutil, în căutarea slavei omeneşti.
Unul dintre pasajele Evangheliei care nu încetează în veac să mă fascineze este acela de la Ioan capitolul 12, acolo unde la praznic, nişte greci vor să-L vadă pe Iisus. Este întâlnirea supremă a lui Dumnezeu cu poporul elen, care a dat cultul liturgic, ritul bizantin, iconografia şi majoritatea sfinţilor părinţi din veacul de aur.

Râul de lacrimi al luminii - pelerinajul la Sfânta Parascheva

Într-o lume în care teroarea vizuală şi materială stăpâneşte peste tot, există străfulgerări de cer revărsate peste oameni. Sunt persoane care locuiesc în materie într-un mod integral, desfiinţându-şi simţurile sufleteşti, raportându-se doar la pământ, plăcere şi stăpânire. Răul se infiltrează în creaţia lui Dumnezeu transformând materia în zid implacabil între oameni şi Dumnezeu, înconjurându-i cu instinctualitate şi cu păcat, amputându-le braţele sufletului care se ridică la rugăciune în formă de cruce.

Albia de durere a morţii

Mântuitorul este rugat de către un rabin al sinagogii, pe nume Iair, să-i vindece fiica, care era pe moarte. Nu ne putem decât imagina ce suferinţă era în inima bietului om, care vedea cum se sfârşeşte rodul iubirii sale, unicul său copil, în ghearele bolii şi ale morţii.

Pandemia de lepră

Toţi creştinii ortodocşi au ascultat cu luare aminte minunea săvârşită de Mântuitorul Hristos, vindecând 10 leproşi. O boală cumplită, care macină încet dar sigur şi vizibil întregul trup, strică toată carnea din organism şi infectează chipul omului, ducând la desprinderea mădularelor şi la moarte cumplită. Minunea sfântă a fost că prin puterea dumnezeirii Sale, Hristos nimiceşte boala şi urmările ei, înnoieşte carnea putrezită a sărmanilor oameni, înlocuieşte părţile desprinse de pe trup, întemeiază o nouă rânduială, sănătoasă, trupurilor condamnate la durerea morţii.

Iubirea este suferinţă

Voiam să scriu câteva rânduri despre patologia iubirii. La prima vedere afirmaţia de mai sus este un truism pur. Cum, noi am fost învăţaţi că iubirea este izvorul fericirii, ferment al bucuriei, cauză a marilor realizări de sine ale umanităţii, motorul care împinge viaţa şi o împiedică să se scufunde în neant, pricina culturii umane şi strigătul uriaş de protest adresat morţii.

Lazăr şi lacrimile lui Dumnezeu

Hristos îl iubeşte pe Lazăr, pe Marta şi pe Maria. Şi totuşi, în vederea Sa care cuprinde veacurile, întârzie să vină la căpătâiul prietenului Său bolnav grav. Aşteaptă ca boala să-şi facă efectul, deşi îl doare durerea de moarte a lui Lazăr. Simte dumnezeieşte cum prietenul său se sfârşeşte, ascultă din ceruri suspinele sale, vede cum sufletul lui se înalţă către cer. Ştie totul despre Lazăr aşa cum ştie totul despre noi. Fiecare şoaptă, fiecare zbor de gând, fiecare suspin, fiecare lacrimă, fiecare moarte şi fiecare viaţă.

Câteva impresii din mormânt

fapt un fapt istoric înveşnicit în inima lui Dumnezeu, care se revarsă în fiecare diviziune a timpului, ca un preaplin de fiinţă peste moartea acestei lumi.

Plânsul Maicii Domnului - Meditaţie în Sfânta şi Marea Vineri

Eu Te-am născut pe pământ. Mă aflam la rugăciune când am primit din cer Vestea ce Bună că voi naşte Fiu, fără de bărbat, din pogorârea Duhului Sfânt peste fecioria mea smerită. Acolo, la sfatul de taină cu arhanghelul, am făgăduit că Te voi naşte şi Te voi iubi toată viaţa şi veşnicia mea. Am simţit în pântecele meu prezenţa Ta de lumină, simţeam cum Dumnezeu se mişcă în fiinţa mea, ca un preaplin de bucurie şi de dăruire. Te-am născut fără de durere, în feciorie şi taină sfântă, pe Tine, Împăratul meu, Fiule şi Dumnezeul meu.

Pagini