durere

Într-adevăr lumea merge de bunăvoie spre iad. Coada imensă de la poarta iadului în care intră cu inconştienţă animalică o mare mulţime de oameni în fiecare clipă poate fi egalată doar de cozile interminabile de la reducerile din mall-uri şi de la noua versiune de IPhone. Internetul duduie de pornografie, violenţă, răutate, răzbunare, şi toate se impregnează în minţile tot mai hipertrofiate ale oamenilor şi în inimile lor micşorate de ură şi de pofte. Tehnologia care duce spre iad îşi face datoria.

Cel dinainte de toţi vecii, mai vechi decât toate veacurile, omorât de creaturile pe care le-a zidit, de nişte nenorociri care acum 50 de ani erau nefiinţă, iar peste 50 hoituri de durere veşnică.
Creatorul este omorât de creaturi, Cel care a ţinut palmele Sale în jurul flăcării firave a fiinţei lor, la zămislire, să nu se stingă de vântul rece al galaxiilor, e omorât de cei pe care i-a zidit cu mâinile Sale.
Cel ce cunoaşte şi suferă toate durerile cele de sub cer, este omorât de făpturile sale, pentru care a suferit de la crearea lor până la sfârşitul veacurilor.

Pruncia lui Dumnezeu pe pământ, în peştera Betleemului, arată taina fiinţei Sale, infinitul de iubire şi de smerenie al lui Dumnezeu, nesfârşita lumină care izvorăşte din El peste lume şi infinita Lui durere pentru pierderea oamenilor pe care i-a iubit. Starea de prunc a lui Dumnezeu este starea Sa veşnică, lumina cea nevinovată a veacurilor care zideşte şi creşte universul în Sine pentru a-l învrednici de slava care izvorăşte din iubire.

Nu ştiu. Dar pot să spun ceea ce cred eu că e preoţia, atâta cât am aflat de la Părinţii cei sfinţi şi din adierea de lumină a Duhului Sfânt peste cei nevrednici.
Preoţia e Taina izvorâtă de Cer, prezentă şi lucrătoare toată în Hristos, Unicul Preot desăvârşit, Arhiereul răstignit pentru lume, şi de ea se ţin, ca de un fir de sfoară peste neant, oamenii aleşi de El, nevrednici de a-I purta cuvintele în vocea lor şi Trupul cel preacurat în mâinile lor.

Încă mai caut, în inocenţa mea, un răspuns la suferinţa enormă a lumii. Peste tot unde te uiţi, dacă ai ochi, vezi cum suferă umanitatea, împovărată, însărcinată cu nefiinţă, urlând în durerea ei mută, fără de hotar şi fără de vindecare. E o durere nespusă, dar prin care umanitatea transpiră prin toţi porii, ca o hemoragie de sens şi de lumină.

Am văzut azi un film interesant, Fireproof, din 2008. Este vorba despre o căsnicie disfuncţională în care cei doi hotărăsc să se despartă din cauza certurilor. Un pompier şi o jurnalistă în domeniul medical, luaţi din dragoste, încep să se înstrăineze unul de celălalt datorită nevoilor şi dorinţelor tot mai divergente: ea dorea un om mai apropiat, care să o ajute şi să o asculte, el dorea linişte, plăcere şi un iaht.

Denia din Sfânta şi Marea Joi, săvârşită Miercuri seara, vorbeşte despre instituirea Sfintei Taine a Euharistiei, despre spălarea picioarelor şi de actul trădării lui Iuda. Sunt evenimente care marchează istoria şi veşnicia deopotrivă, pentru totdeauna. Dumnezeul cerurilor, răpus de iubire, ajunge atât de aproape de oameni, încât este călcat în picioare de cei care au iadul drept acoperământ.