Eşti aici

Dumnezeu

Dumnezeu – Lumina plânsă a lumii

Încă de la începutul istoriei, omul căzut din rai încearcă să-L omoare pe Dumnezeu. De la cădere, prezenţa lui Dumnezeu era o rană cu neputinţă de suportat pentru omul viclean şi ucigaş. Era o amintire plină de durere şi de revoltă a raiului pierdut, era sfâşierea lăuntrică a omului când îşi aducea aminte că a fost frumos şi bun, era scrâşnetul de dinţi la memoria pierdută a îmbrăţişării părinteşti, atunci când Adam stătea pe pieptul Tatălui şi asculta bătăile inimii lui Dumnezeu.

Durerea cumplită a îngerului căzut

Ce suferinţă cumplită pe îngerul cel plin de lumină care a căzut din înălţimea slavei lui Dumnezeu până în cele mai de jos ale fiinţei, vecine cu nefiinţa! Mai întâi spune că a fost neglijat, umilit în Împărăţia lui Dumnezeu, că a suferit şi a fost intimidat în ceata îngerilor lui Dumnezeu. Mai apoi spune că nu a avut aceleaşi şanse cu ceilalţi şi că ascultarea de Creator era ceva înjositor, lipsit de libertate şi înrobitor.

Hristos și Duhul Sfânt - cele două mâini ale Tatălui

Sfântul Duh este Viața Bisericii lui Hristos și Biserica este plinirea Duhului, “Cel ce plinește toate în toți“ (Ef. 1,23). O teologie aflată sub inspirația Duhului Sfânt nu poate concepe sau trăi viața decât într-o strânsă legătură cu harul dumnezeiesc ce se dăruiește în Biserică prin Duhul Sfânt.

Vedetă și văzător (22 iulie 2010)

De vedete am auzit. Copiii, tinerii, chiar și bătrânii sunt înnebuniți de „staruri“, adică acele persoane frumoase de la televizor care vorbesc la nesfârșit în vreo telenovelă siropoasă, își arată trupul pe la evenimete mondene, își dau cu părerea despre orice, de obicei stupid.

Religiile de pe pământ

Forumul Pew pentru Studierea Vieţii publice şi a Religieia realizat un studiu sociologic în 250 de ţări din întreaga lume în 2010. Rezultatele acestui studiu au fost făcute publice.
Conform studiului, creştinismul este religia cea mai răspândită în lume, cu 2,2 miliarde de credincioşi, adică 32% din totalul umanităţii.

Ioan Botezătorul şi debaraua raiului

Există un pasaj din Evanghelie care de multe ori mi-a părut năucitor, ba mai bine zis greu de digerat. Este vorba despre un dialog dintre Mântuuitorul Hristos şi ucenicii Săi care vorbeşte despre Sfântul Ioan Botezătorul.

„Iar, după ce trimişii lui Ioan au plecat, El a început să vorbească mulţimilor despre Ioan:

Pământul – pântece roditor de Dumnezeu

De multe ori m-am gândit la consistenţa ontologică a pământului. Materie diversă, unde nimic nu se pierde, totul se transformă. Un uriaş conglomerat de ţărână, în care se amestecă morţii cu viii, regnul vegetal cu cel animal etc. Pământul acesta negru care se transformă în noroi după ploaie a fost odată amforă plină cu vin, trup de om, ochi de prunc privind uimiţi lumea, snop de grâne coapte de razele soarelui.

Scufundarea în provizorat

Una dintre calităţile fundamentale ale lui Dumnezeu este statornicia. Gândirea Lui e infinită şi veşnică, cuprinzând în extensia ei nemărginită toate scenariile libertăţii creaturale şi atot-ştiind totul în toate. Această dimensiune a fost numită de antici impasibilitate, adică neputinţa de a suferi o acţiune exterioară.

Somnul pruncilor

Una dintre certitudinile teologice ale istoriei este aceea a faptului că pruncii pot vedea pe Dumnezeu. Lumea lor diafană şi curată permite străfulgerărilor de lumină din împărăţia spirituală. Ochii lor interiori sunt încă destul de puternici pentru a percepe fulgerele raiului, iar capacitatea lor cognitivă este adânc înfiptă în limbajul adamic, care trece prin inimă şi dă sens şi nume întregului univers.