Eşti aici

Duhul Sfânt

Duhul Sfânt – Apa cea dumnezeiască

“Darurile sunt felurite dar un singur Duh“ - “Διαιρέσεις δέ χαρισμάτων; τό δέ άυτό πνέυμα“ (I Cor.12,4). Această afirmație a Sfântului Apostol Pavel este de o însemnătate excepțională pentru dezvoltarea pnevmatologiei creștine. Duhul este unul singur, însă împarte oamenilor daruri diferite, plinind rânduiala dumnezeiască a lor, mișcându-i pe ei în deplina lor libertate. În Hristos toți oamenii sunt una, uniți în Taina Trupului său - Biserica. Cei mulți devin una în Hristos însă ei nu se contopesc în Trupul cel Unul, ci rămân în diversitatea lor dăruită de Duhul.

Domnul mă paște și nimic nu-mi va lipsi - In memoriam Părintele Dionisie de la Colciu, Athos

În vara anului 2004 a trecut la Dumnezeu Părintele Dionisie Ignat de la Schitul Colciu – Muntele Athos. Lumina de har a prezenței sale pe pământ devine cu atât mai vizibilă cu cât trupul său se întoarce în pământ, iar sufletul său se ridică la Cel pe Care l-a dorit cu iubire toată viața.

Rugăciunea - respirația Duhului Sfânt

Biserica a simțit lucrarea Duhului Sfânt ca fiind ființa ei și puterea de viață care-o călăuzește. De altfel începutul Bisericii lui Hristos este chiar Pogorârea Sfântului Duh peste Apostoli în ziua Cincizecimii. Hristos Mântuitorul o întemeiază pe Crucea Golgotei, iar Duhul îi conferă realitate veșnică ca Trup al lui Hristos și comunitate “αδελφότης“ inter-umană. Trupul lui Hristos Cel jertfit pe Cruce și înviat întru slava lui Dumnezeu este un Trup pnevmatizat și el se extinde duhovnicește în toți oamenii care primesc Tainele Bisericii.

Duhul Sfânt – Focul curățitor al universului

Dumnezeu Duhul Sfânt este pretutindeni (pantahou), umplând creatia de lumina cea dăruită ei în ziua întâi a zidirii și susținând-o în existență. Chipul Său este cu neputință de văzut, iar revărsarea Sa în harul cel necreat al lui Dumnezeu este simțită pretutindeni căci învrednicește de ființă toate câte sunt, plămădindu-le și unindu-le pe toate – asumate în umanitate – cu Dumnezeu.

Duhul Sfânt – Focul iubirii dumnezeieşti

Dumnezeu Duhul Sfânt este pretutindeni, umplând creatia de lumina cea dăruită ei în ziua întâi a zidirii şi susţinând-o în existenţă. Chipul Său este cu neputinţă de văzut, iar revărsarea Sa în harul cel necreat al lui Dumnezeu este simţită pretutindeni căci învredniceşte de fiinţă[1] toate câte sunt, plămădindu-le şi unindu-le pe toate – asumate în umanitate – cu Dumnezeu.

Fecioara Sfântă şi Duhul Sfânt

În ceruri, la Tronul Slavei lui Dumnezeu, Maica Domnului vorbeşte necontenit cu Duhul Sfânt, implorându-L să sfinţească şi să vindece durerile lumii. Fiecare lacrimă a oamenilor trece prin ochii cei plini de cer ai Maicii lui Dumnezeu şi ajung la inima Treimii, acolo unde se şterge lacrima de pe toată faţa acestei lumi.