Eşti aici

dor

Sfințenia – pruncia ontologică a umanității

Despre sfințenie și intrarea în Împărăția lui Dumnezeu, nu a fost nicăieri Hristos mai explicit. El n-a zis: „dacă nu veți posti sau nu vă veți nevoi, nu veți intra în Împărăția lui Dumnezeu“ , ci doar „ne nu vă veți întoarce și nu veți fi ca pruncii, nu veți intra în Împărăția lui Dumnezeu“ (Matei 18, 3).

Spune-mi cum aș putea trăi fără tine...

Într-una din zile, trebăluind prin casă, am auzit la radio o melodie de-a lui Michael Bolton “Tell me how am I suppose to live without you“ (Spune-mi cum aș putea să trăiesc fără tine). Cu un melos dramatic, cântată patetic, plângător, aproape disperat de către artist, melodia aceasta a marcat iubirile multor oameni. De fapt nu este o melodie de dragoste, ci una de durere a despărțirii, de plângere după ființa iubită “Spune-mi cum aș putea să trăiesc fără tine / Acum, că te iubesc de-atâta timp/ Cum aș putea să continui/ Acum când toate cele pentru care am trăit au murit“.

Dorul de Euharistie

Asistăm în viaţa noastră de zi cu zi la o creştinătate subţire, în care valorile nemuritoare ale Evangheliei au fost înlocuite cu surogate de identitate spirituală, unde convenţia a luat locul jertfelniciei, iar îndumnezeirea firii umane este dublată cu succes de repere pricipiale soft. Creştinismul pentru care şi-au dat viaţa milioane de oameni pentru ca apoi să strălucească în calendarele veşnice ale Împărăţiei este permanent sub ameninţarea diluţiei sale dogmatice, valorice şi practice.

Când Izvorul devine sete

Întâlnirea Mântuitorului cu femeia samarneancă este exemplul suprem de lecţie de viaţă dat de Dumnezeu omului.

Miez de zi, arşiţă insuportabilă, Fiul lui Dumnezeu ostenit de călătorie, o femeie pornită în mod neobişnuit în miezul zilei să scoată apă. Poate de ruşine, poate de altceva, nu venise dimineaţa, ca toate femeile samarinence la izvor, ci în toiul amiezei, când pământul se aseamănă cu un cuptor.

Pruncia eternității

Crăciunul este praznicul maternității dumnezeiești a Fecioarei Maria. O dată cu ea, întreaga Biserică Îl leagănă pe Pruncul dumnezeiesc și îl îmbrățișează cu iubire de mamă. În brațele ei iubitoare stă Domnul timpului și al eternității, Lumina și sensul veacurilor. Omul trecător îl leagănă lin pe Dumnezeu.