Eşti aici

dogmatică

Duhul Sfânt – Apa cea dumnezeiască

“Darurile sunt felurite dar un singur Duh“ - “Διαιρέσεις δέ χαρισμάτων; τό δέ άυτό πνέυμα“ (I Cor.12,4). Această afirmație a Sfântului Apostol Pavel este de o însemnătate excepțională pentru dezvoltarea pnevmatologiei creștine. Duhul este unul singur, însă împarte oamenilor daruri diferite, plinind rânduiala dumnezeiască a lor, mișcându-i pe ei în deplina lor libertate. În Hristos toți oamenii sunt una, uniți în Taina Trupului său - Biserica. Cei mulți devin una în Hristos însă ei nu se contopesc în Trupul cel Unul, ci rămân în diversitatea lor dăruită de Duhul.

Hristos și Duhul Sfânt - cele două mâini ale Tatălui

Sfântul Duh este Viața Bisericii lui Hristos și Biserica este plinirea Duhului, “Cel ce plinește toate în toți“ (Ef. 1,23). O teologie aflată sub inspirația Duhului Sfânt nu poate concepe sau trăi viața decât într-o strânsă legătură cu harul dumnezeiesc ce se dăruiește în Biserică prin Duhul Sfânt.