Eşti aici

depresie

Prinţesa căzută - Două schizofrenii

Una dintre pandemiile care bântuie astăzi printre oameni şi de care nu se inflamează mai nimeni dintre prezentatoarele inepte de la tv este depresia. La o primă vedere, urmărind niscaiva statistici – care sunt limitate, dar dau o măsură relativă asupra situaţiei, aproximativ 5 milioane de români suferă de depresie, fie ea mai accentuată sau abia vizibilă. O primă întrebare: de ce nu se sesizează media agresivă asupra acestei situaţii? Pentru că ea însăşi infuzează şi întreţine atmosfera care generează depresia.

Facebook – şandramaua cu nimic

Am o şandrama acasă plină cu tot felul de chestii, de la lucruri necesare dar de care nu mai ştiu de ani, până la nimicuri absolut inutile, resturi de pe la reparaţii, roţi vechi, pănărămi ciudate, vechi electronice din epoca ICMC si Kentastis (ken`t touch this), cuie ruginite etc.

Pofta de moarte: triplarea filmelor cu sinucideri a dus la triplarea sinuciderilor în rândul tinerilor

Zeci de ani, industria de divertisment a ridiculizat avertizările Bisericilor și asociațiilor creștine de legătura directă dintre reprezentările sexuale, violente și nihiliste din filme și ceea ce se întâmplă în lumea reală.

Femeia şi urâtul

O jumătate dintre cazurile de depresie de pe mapamond, şi vorbim de peste 1 miliard de oameni, se datorează lipsei de încredere a oamenilor în felul cum arată sau joacă vreun rol în societate, şi nu de sărăcie, foamete etc. Când întrebi o fată sau o femeie dacă este fericită de felul în care arată, foarte rar găseşti pe cineva care să nu schimbe măcar o parte din trupul sau faţa ei.

Elogiu nesimţirii

Am citit recent câteva frânturi dintr-o carte într-adevăr memorabilă numită Ghidul nesimţitului. Într-o societate unde spiritul gregar şi manelismul ontologic pun stăpânire pe lume, în timp ce TVR Cultural se desfiinţează din lipsă de privitori, un asemenea Ghid este mai mult decât binevenit. Este de fapt o manieră frustă şi concretă de a sancţiona grobianismul promovat insistent în media şi practicat pe scară largă în cele mai diverse contexte sociale.

Cultul „Sfintei Morţi” – o tipologie a disperării

Un scriitor american numit Andrew Chesnut a scris o carte numită: Devoţiunea pentru Moarte: Santa Muerte, Sfânta Schelet (apărută la Oxford University Press, 2012).

Unul dintre fenomenele religioase emergente din anii recenţi în America este prezenţa publică a „Sfintei Morţi”, o sfântă populară mexicană, cu chip de schelet. Această prezenţă a stârnit mânia ierarhiei creştine tradiţionale. Acest cult controversat este de fapt direct proporţional cu războiul drogurilor din Mexic şi cu imigraţia masivă. Cartea este un studiu academic complex despre această manifestarea religioasă.

Celebrarea morţii ca introducere la haos

Ofensiva mexicană împotriva cultului „Sfintei Morţi” (Santa Muerte) a devenit globală. Preşedintele Consiliului Pontifical pentru Cultură, Cardinalul Gianfranco Ravasi, a condamnat cultul skeletonului ca fiind „sinistru şi infernal” şi a chemat Biserica şi societatea să lupte împotriva unei asemenea abominaţii.

Cardinalul explică faptul că devoţiunea către Santa Muerte este celebrarea devastării şi a iadului. Observând dezvoltarea alarmantă a acestei secte sinistre pe graniţa mexicano-americană, cardinalul a condamnat formele extreme de religiozitate maladivă ale acesteia.

Cine e maimuţa din faţa televizorului?

De cele mai multe ori cădem sfârşiţi în faţa televizoarelor după o zi de muncă şi acolo nu prea avem de ales. Ori ne uităm la vreo telenovlă siropoasă şi libidinoasă, ori zapăm haotic şi nu aflăm nimic din nimic, ori bineînţeles, ca nişte cetăţeni responsabili ai mamei pământ, ne uităm la ştiri. Ştirea a devenit un fel de barem axiologic al vredniciei umane, drept pentru care suntem apostrofaţi de cumătra de birou: nu ai văzut ştirea de ieri? Nu eşti bun de nimic.