demon

Secolul al douăzeci și unulea este cert unul al tehnologiei informatice. Malraux spunea că va fi mistic sau nu va fi deloc. Așteptăm.

Oricum, după mai bine de zece ani de la trecerea în noul mileniu, lumea nu s-a sfârșit, extratereștrii n-au coborât pe pământ, evreii nu s-au convertit la credința creștină. Oamenii au devenit însă mai conectați la aparate, dependenți de mobil ca de aer, robi ai tehnologiei fără de care ar muri în câteva ore.

De la început țin să fac o precizare. Diavolul nu doarme, nu mănâncă, postește de la facerea lumii, nu uită, nu obosește, nu ia concediu, nu iese la pensie, nu se îmbolnăvește și nu moare. Și are o singură preocupare: să abată și să înstrăineze pe oameni de la facerea binelui și de la mântuire. Este teologul perfect, în răutatea lui, știind pe de rost cărțile sfinte, pe care nu le urmează.

Românul are un hobby. Privitul la televizor. Sportul și mișcarea nu mai sunt practicate, ci doar privite pe sticlă, alpinismul se poate face de pe canapea, pelerinajul la mănăstiri se realizează fără să miști un deget, poate doar cel de pe telecomandă, îi auzim și îi vedem pe cei dragi de la mii de kilometri distanță prin internet. Totul s-a concentrat pe sticlă. Până aici nimic nou. Dar atunci când televizorul se transformă într-o fiară flămândă de răpit viața și veșnicia oamenilor care se declară creștin ortodocși, cineva trebuie să spună ceva.

De multe ori auzim vorbindu-se despre „deochi”. „E deocheat săracu” se aude sporadic oridecâte ori cuiva îi e rău sau suferă de vreun atac sau vreun puseu de boală. Unii socotesc acest fenomen fiziologic uman a fi o simplă speculaţie populară, plină de convingeri oculte sau de superstiţii ante-creştine. Alţii, dimpotrivă cred că deochiul poate fi devastator pentru fiinţa umană, mai ales pentru fiinţele vulnerabile, copii, bătrâni sau bolnavi, putând aduce suferinţă şi chiar moarte celor vizaţi de el.

Cei mai mulţi oameni au încercat să înţeleagă atracţia idolatriei în lumea veche. Ce putea fi atât de extraordinar într-un bloc de piatră moartă sau de lemn? Însă idolatria era foarte puternică şi semnificativă în lumea veche. Şi dacă am fi trăit acum 2-3 milenii, aproape sigur că ne-ar fi tentat pe fiecare dintre noi.

Exegeţii creştini o numesc vindecarea fiului lunatic. Este vorba despre o minune dumnezeiască săvârşită de Mântuitorul Hristos asupra unui copil posedat de un duh necurat. Acest duh lucra într-un ritm interior cu succesiunea cosmică a lunii, o dată pe lună, de obicei când este lună plină. Duhul se integra astfel în ritmul lunar al vieţii, se ascundea în spatele magnetismului mensual şi încerca să fure sensul cosmic al vieţii pentru a justifica posedarea.

Citeam recent că o dioceză romano-catolică din Ohio, Statele Unite, a înfiinţat cursuri pentru preoţi şi diaconi, pentru a oferi asistenţă spirituală celor împătimiţi de jocurile de noroc (gamblers). Iniţiativa în sine este lăudabilă, însă ea arată extinderea devastatoare a acestei dependenţe de joc în acea regiune, acolo unde există multe casino-uri.

Recent, artizanul tuturor uciderilor din univers a născocit alte falii în structura de nemurire a lumii. Acum a devenit pasionat de tehnologie avansată, de gadget-uri curioase, magistru al imaginii care omoară sau convertorul naturii în plăceri de tip animalic: a mâncării, reproducerii şi stăpânirii.

Viaţa omenească se desfăşoară într-o înlănţuire de cauze şi efecte în care suntem prinşi fără scăpare. Este o închisoare în care nu există grilaje, gratii, lanţuri şi încuietori văzute, însă din care nu mai poţi evada niciodată. În această perspectivă se află orarul zilnic, cele 8 ore de muncă, necesitatea hrănirii de trei ori pe zi, necesităţile trupeşti, oboseala, stricăciunea trupului nostru condamnat la moarte înainte de a se naşte. Un părinte din pustia Egiptului plângea în fiecare zi, şi atunci când a fost întrebat de ce plânge a răspuns: Plâng pentru că încă mai mănânc...