Eşti aici

cuvinte

Strachina de cuvinte

Viaţa monahală nu se deosebeşte esenţial de viaţa de familie.

În copilărie, mergeam mult pe la mănăstiri. Duhul de liniştire monahal, asceza, slujbele de toată noaptea, glasul lin al marilor duhovnici îmi dădeau un fior de dincolo de veac, o pace adâncă, o fascinaţie vie.

Litaniile liturgice, sfintele moaşte, cântările de la strană, icoanele bizantine, toate acestea mi-au arătat adevărata esenţă a monahismului, cea de misiune liturgică şi ascetică a oamenilor rupţi de lume pentru a fi mai aproape de oameni... şi de Dumnezeu.

Instanţa cuvintelor din noi

În viaţa noastră de zi cu zi, devenim pe măsură ce creştem fiinţe ale limbajului, excrescenţe ale cuvântului interior, gândit, trăit şi rostit. Vorbirea devine aşadar un mijloc fundamental de exprimare a fiinţei, care ne defineşte de către cei din jur, de noi înşine şi de Dumnezeu. Există aşadat o unicitate a cuvântului în noi, şi aceasta pentru că – teologia ne-a descoperit – Cuvântul nu e o vorbă, un lucru, ci o Persoană veşnică, Fiului etern al lui Dumnezeu, prezent în lumea creată de El ca Sămânţă a înveşnicirii persoanelor înţelegătoare şi vorbitoare de Cuvânt.