Eşti aici

Cruce

Lacrimile Pruncului ceresc

Pruncia lui Dumnezeu pe pământ, în peştera Betleemului, arată taina fiinţei Sale, infinitul de iubire şi de smerenie al lui Dumnezeu, nesfârşita lumină care izvorăşte din El peste lume şi infinita Lui durere pentru pierderea oamenilor pe care i-a iubit. Starea de prunc a lui Dumnezeu este starea Sa veşnică, lumina cea nevinovată a veacurilor care zideşte şi creşte universul în Sine pentru a-l învrednici de slava care izvorăşte din iubire.

Umanitatea – un neam de hiene omorâtoare de Dumnezeu

De cate ori trece Prohodul Domnului peste noi, ca un noian devastator, ca un tsunami de durere, o idee mi se sapă în minte ca-ntr-un mormânt: cum este posibil, cum am putut să facem aşa ceva? Cât de cretin şi de blestemat să fii să omori pe Dumnezeu? Cât de orb şi de nemernic să fii? Cum să ucizi pe Cel care ţi-a dat viaţă? Cum să umpli de răni pe Cel ce te vindecă? Cum să biciuieşti pe Cel ce te mângîie? Cum să pui coroană de spini Celui ce te-a încoronat împărat al făpturii? Cum să străpungi mâinile care te-au zidit? Cum să reduci la tăcere pe cel ce te-a învăţat să vorbeşti?

Căderea de lumină

Trecând prin această viaţă a plângerii marcată de întuneric şi de moarte, vedem din ce în ce mai clar, pe măsură de dioptriile noastre pământeşti se măresc, puterea şi consecinţele căderii umanităţii în păcat. Peste tot se înstăpâneşte răul peste lume, încât şi fărâma de cer pe care am primit-o la Botez pare-se că s-a înălţat întru slavă lăsându-ne neputincioşi în faţa mareei răutăţii.

Mielul şi tăcerea universului - Meditaţie în Sfânta şi Marea Joi

Denia din Sfânta şi Marea Joi, săvârşită Miercuri seara, vorbeşte despre instituirea Sfintei Taine a Euharistiei, despre spălarea picioarelor şi de actul trădării lui Iuda. Sunt evenimente care marchează istoria şi veşnicia deopotrivă, pentru totdeauna. Dumnezeul cerurilor, răpus de iubire, ajunge atât de aproape de oameni, încât este călcat în picioare de cei care au iadul drept acoperământ.

Teologia spinilor

Cununa de spini care L-a făcut să sângereze pe Dumnezeu este simbolul iubirii infinite care iubeşte până la sfârşitul veacurilor.

Dacă privim cu atenţie lumea din jurul nostru, putem descoperi sensuri ascunse ale vieţii în lucruri şi fiinţe aparent banale. De fapt, ne-am obişnuit să trecem cu vederea (la propriu) realitatea vie a lumii, pulsul vibrant al ei, pentru a ne refugia în confortul device-urilor electronice sau pentru a ne satisface la maximum, până la durere, afectele prin păcate sau patimi.

Învierea fiului văduvei din Nain – proorocie a Învierii lui Hristos

Evanghelia Învierii fiului văduvei din Nain este o parabolă tulburătoare despre viaţă şi moarte, despre nimicnicia acestei vieţi şi despre infinitul iubirii lui Dumnezeu pentru noi, despre trupul supus stricăciunii şi sufletul nemuritor, ambele sub puterea lui Dumnezeu.

Lacrimi pe Coroana de spini a Mântuitorului

Sfintele relicve ale Pătimirilor Domnului de la Catedrala Notre Dame din Paris sunt: o părticică din Crucea Mântuitorului Hristos, un piron al Pătimirilor şi Sfânta Coroană de Spini. Sfânta Coroană de Spini a fost cercetată de multe ori de comisii formate din medici, fizicieni, chimişti. Cele mai multe dintre acestea confirmă autenticitatea relicvei. Ea poartă veneraţia a cel puţin 16 secole de creştinătate.

„Carnea şi sângele”

Una dintre cele mai dificile relaţii şi deopotrivă una dintre cele mai adânci este relaţia mea cu trupul meu. Face parte din mine şi totuşi are o alteritate care doare, este altceva, mult mai puţin decât eu însumi. Aşa că această relaţie este greu de condus. Sfinţii părinţi din pustie spuneau că trupul este o bună slugă dar un rău stăpân. Prin aceste cuvinte voiau să arată vocaţia ascultătoare a trupului faţă de suflet, dar şi tendinţa lui de a stăpâni fiinţa întreagă.

La răscrucea gândirii

Cine meditează la cuvintele Mântuitorului Hristos „Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia Crucea sa şi să-mi urmeze Mie (să fie ca Mine)” apelează la o gândire simţitoare esenţial diferită de cugetarea raţională şi logică a creierului. Simt aşadar că urmarea lui Hristos înseamnă în primul rând lepădare de eul meu centrat pe sine şi îmbrăţişarea vocaţiei de sacrificiu şi de suferinţă a lui Hristos. Este o mişcare duală, în care pe măsură ce se goleşte de propriile iluzii, omul începe să devină văzător al celor dumnezeieşti, prin fereastra luminoasă a Crucii.

Pagini