copii

Providența nu e nici deism relaxat, retragere dezinteresată, ascundere de sine, renunțare la legea iubirii părintești, abandon lăuntric sau avort spontan.
Eram într-o duminică într-un parc.

O hărmălaie de nedescris. Zeci de copii de la un an, abia împingându-se prin aer pentru a-și face loc, semnalizând ca la portavioane, până la copii mari, de 13-14 ani, preocupați de felul cum arată, încercând să mai prindă câteva zile din copilăria care stătea să plece.

Sunt doar copii, dar deja sunt prezenți pe internet. Aproape jumătate dintre copiii francezi de 8-17 ani (48%) posedă un cont personal pe o rețea de socializare, conform unui studiu a Institutului TNS Sofres din Franța.

Dacă privim cu luare aminte la viaţa din jurul nostru, vedem că cea mai mare parte din acţiunile noastre sunt provocate de ceva, sunt reacţia raţională sau nu la un stimul, o situaţie sau o realitate anterioară. Am fost creaţi persoane nemuritoare de Dumnezeu, având chipul lui Dumnezeu: libertate, raţiune, simţire, voinţă, unicitate şi iubire, şi totuşi suntem de multe ori doar bieţi senzori de mişcare a lumii din noi sau din jurul nostru. Ceea ce spun se aplică la viaţa personală, lăuntrică a omului, dar mai ales la viaţa comunitară, familie, servicu, parohie, birou etc.

Într-una din zile stăteam liniştit pe canapea, lucrând la un articol pentru doxologia, iar copiii mei se uitau foarte atenţi la un desen animat. Am filtrat deja canalele de desene animate, aşa încât aberaţiile japoneze cu ochi imenşi lăcrămoşi şi violenţă înfiptă să nu ajungă la urechile, ochii şi sufletele copiilor mei. De asemenea, temenelile fandosite de domnişoare de tip barbie de pe Disney Channel au fost mutate cu grijă în tomberonul din telecomandă, adică în ultimele locuri din stal. Am rămas pe Minimax, un post echilibrat pentru trei copii de 5, 3 şi 1 an.

Fetiţa mea acum vreo 2 ani avea un singur vis: o păpuşă Barbie sirenă.
Era concentrarea aşteptărilor ei de la Moş Crăciun, care nu există decât pentru a crea astfel de păpuşi, temeiul ascultării de părinţi, idealul în viaţă, obiectul negocierii în care puţin şantaj nu strică etc.

După Crăciun, toată creştinătatea evocă terifiată Măcelărirea copiilor de către Irod. O crimă ale cărei proporţii nu poate fi evaluată niciodată. Unii încearcă să atenueze oroarea spunând că nu au fost 14 000 de prunci, ci doar câteva sute bune, ca şi cum uciderea unui prunc sau mai multor mii nu este din acelaşi registru al iadului.

În Occident mai ales, uciderea pruncilor este motiv de reflecţie, de valorizare a vieţii şi de gândire mai adâncă asupra adevăratelor priorităţi ale umanităţii. La noi parcă trece prea uşor aces episod al istoriei fugare a lui Dumnezeu pe pământ.

Numai părinţii sunt în stare să simtă bucuria infinită care li se revarsă din suflete atunci când îşi ţin în braţe viaţa născută din iubirea lor. Toată viaţa pruncului este o minune inaugurală, de o forţă întemeietoare de frumuseţe care nu mai există pe pământ. Prima privire, zâmbetul pruncului la sânul mamei, gânguritul plin de înţelesuri de taină, mersul de-a buşilea, primul cuvânt, jucăriile, primul om de zăpadă, toate acestea sunt miezuri de lumină ale vieţii care scapă oricărei rostiri omeneşti. Părinţii ştiu de ce...

Mişcarea Pro-alegere (Pro Choice) din Statele Unite, susţinută de Preşedintele Obama, este de fapt mişcarea pro-moarte, care încurajează lipsa de responsabilitate, desfrânarea, ororile perverse şi firesc, crimele îngrozitoare care urmează unei asemenea sub-umanităţi.

Dumnezeu este Iubirea infinită şi veşnic personală, care a creat lumea din nimic şi din iubire şi păstrează această iubire pentru totdeauna, exprimând-o şi făcând-o să rodească în adâncul fiecărei inimi omeneşti care ascultă bucuria firii.