călugăr

Mănăstirea Hadâmbu, un Athos românesc și o lumină universală a sfințeniei, odihnește pe pământ între dealuri, departe de drumurile tulburate de zgomot, departe de orașe și de freamăt lumesc, undeva suspendată între cer și pământ, înălțându-se parcă mereu mai sus, undeva unde numai sufletul mai poate pătrunde. După drumuri sinuoase, uneori desfundate, sate pestrițe și sărăcăcioase, păduri parcă nesfârșite, pe culmile dealurilor se înalță ca o cruce a firii Mănăstirea Hadmbu. E o catedrală de lumină albă, revărsată din cer, iluminată interior, cu lumina izbuncnind de pretutindeni.

În vara anului 2004 a trecut la Dumnezeu Părintele Dionisie Ignat de la Schitul Colciu – Muntele Athos. Lumina de har a prezenței sale pe pământ devine cu atât mai vizibilă cu cât trupul său se întoarce în pământ, iar sufletul său se ridică la Cel pe Care l-a dorit cu iubire toată viața.

Acum vreo treizeci de ani, Catedrala mitropolitană din Iași era un centru duhovnicesc de înaltă ținută. Liturghiile înălțătoare de suflet, corul, cântăreții de la strană, duhovnicii Catedralei, toate aceste făceau din Mitropolie o oază de lumină nevăzută în marea de durere a unei societăți oprimate, în care minciuna, frica și delațiunea erau criteriile de evaluare și promovare ale regimului comunist. În aceste vremuri întunecate, Biserica, ascunsă în întunericul clădirilor de cult, lumina smerit viețile oamenilor doritori de liniște și de rugăciune.