Eşti aici

batjocură

Pupătorii de moaşte şi ucigaşii de mamă

Dumnezeu dă viaţă. Înfloreşte, gângureşte în prunci, înverzeşte pomii, mângâie merele în soare, înseninează cerul, se joacă cu gâzele, plouă cu lacrimi de viaţă peste câmpurile însetate, priveghează la nesomnul gravidelor, aşteaptă sfielnic rodirea înmiresmată de viaţă, hrăneşte puii de corb, suflă alene asupra mugurilor speriaţi căldura Duhului Sfânt. Dumnezeu îşi dă Fiul să moară pentru viaţa lumii, stăruie în încleştarea morţii şi o sfărâmă cu puterea iubirii Sale infinite. Dumnezeu este Viaţa.

Taina sfărâmării

Încă mai caut, în inocenţa mea, un răspuns la suferinţa enormă a lumii. Peste tot unde te uiţi, dacă ai ochi, vezi cum suferă umanitatea, împovărată, însărcinată cu nefiinţă, urlând în durerea ei mută, fără de hotar şi fără de vindecare. E o durere nespusă, dar prin care umanitatea transpiră prin toţi porii, ca o hemoragie de sens şi de lumină.