Eşti aici

Blogul lui Ioan

Camera ascunsă din suflet

Astăzi orice eveniment e surprins imediat de un telefon mobil, de o cameră de supraveghere atârnată undeva, acolo. Toate locurile din lume au devenit locuri ușor de urmărit, poți vedea pana din pălăria babei de pe Turnul Eiffel cu Google Earth, te poți plimba virtual pe strada ta cu vedere din satelit, poți urmări creșterea cu fiecare clipă a unor pui de corb de pe un acoperiș din Boston. Totul este filmat, totul este la vedere, am spune noi.

Spune-mi cum aș putea trăi fără tine...

Într-una din zile, trebăluind prin casă, am auzit la radio o melodie de-a lui Michael Bolton “Tell me how am I suppose to live without you“ (Spune-mi cum aș putea să trăiesc fără tine). Cu un melos dramatic, cântată patetic, plângător, aproape disperat de către artist, melodia aceasta a marcat iubirile multor oameni. De fapt nu este o melodie de dragoste, ci una de durere a despărțirii, de plângere după ființa iubită “Spune-mi cum aș putea să trăiesc fără tine / Acum, că te iubesc de-atâta timp/ Cum aș putea să continui/ Acum când toate cele pentru care am trăit au murit“.

Semnificația teologică a Întâmpinării Domnului

Sărbătoarea Întâmpinării Domnului este de o deosebită importanță pentru conturarea unei teologii a timpului hristologic în Biserică. Arheologia acestei sărbători poate fi datată încă din veacul al patrulea după Hristos, în scrierea pelerinei Egeria .
Sărbătoarea Întâmpinării Domnului este de o deosebită importanță pentru conturarea unei teologii a timpului hristologic în Biserică. Arheologia acestei sărbători poate fi datată încă din veacul al patrulea după Hristos, în scrierea pelerinei Egeria .

Taina sărăciei

Săracul este mai aproape de cer pentru că nu are nimic pe pământ, se poate desprinde mai ușor de cele pământești care oricum nu-i aparțin, și poate descoperi valorile cerești ale umanității și puterea omului de-a se înălța prin iubire către Cel ce bogat fiind a sărăcit pentru noi.

Tristețea cea amară a bogaților

Omul tinde ontologic să se desprindă de cele pământești și să semene cu Dumnezeu.
Încă de la creație, Dumnezeu l-a făcut pe om „după chipul Său“, și i-a dăruit ca vocație supremă, progresivă în timp, asemănarea cu El. Omul deci tinde ontologic să se desprindă de cele pământești și să semene cu Dumnezeu. De aceea a inventat atâtea lucruri, de aceea își dă viața pentru iubire, sentiment care l-ar face pe un măgar să moară de râs, de aceea își concentrează toată energia sa enormă pentru a striga: nu vreau să mor.

Transformarea omului în animal

Industria vizuală californiană a schimbat din temelii modelele fundamentale ale umanității. Din nefericire, copiii nu vor să se mai asemene cu Hristos, ci cu Brad Pitt sau cu Harry Potter. Fetițele din Indonezia spun la turiști că le cheamă Angelina. Rușii oscilează obsedant ca măgarul lui Buridan – conform sondajelor – între Putin și Bruce Willis. Britanicii vor să fie ca Becks (nu berea, ci David Beckam).

Secolul al douăzeci și unulea este cert unul al tehnologiei informatice. Malraux spunea că va fi mistic sau nu va fi deloc. Așteptăm.

“Gunoiul palat și rănile mărgăritar”

În plângerea firii la porțile raiului, omul înțelege că adevăratele valori nemuritoare ale vieții sunt locuirea cu Dumnezeu, iubirea cea infinită a Stăpânului, preumblarea cu Hristos prin răcoarea serii, hrănirea din pomii raiului care sunt – după Sfântul Maxim Mărturisitorul – ideile lui Dumnezeu, podoabele cele strălucitoare ale jertfei lui Hristos pentru umanitate.

Viața și moartea regulamentelor

Biserica Ortodoxă dintotdeauna a apreciat și aplicat o simfonie între canon și excepție, între acrivie și pogorământ, între dreptate și iubire...

Minunea de la Cernobâl

În timpul celor 25 de ani de la accidentul nuclear de la Cernobîl, nivelul radiaţiilor în zona Bisericii Sfântul Ilie, singura Biserică deschisă în această zonă (Cernobîl), a fost sub nivelul de alertă, spun munictorii care au lichidat dezastrul atomic. Asta pe lângă faptul că zonele învecinate au înregistrat niveluri mortale de radiaţii.

Reuşita fără examen e inconsistentă

Deseori creştinii ortodocşi sunt acuzaţi de către alţii că sunt prea obsedaţi de păcat. Există – spun aceştia – prea multă tristeţe a căderii, prea mult întuneric asumat şi penitenţă adâncă, prea multe reguli, şi că acestea ar umbri bucuria unirii cu Hristos, lumina veselă a Învierii, viaţa izvorând din inima lumii.

Pagini