Blogul lui Ioan

Zilele de încununare ale mucenicilor au jucat un rol foarte important în cultul liturgic al Bisericii. Slava mucenicului vine de la Hristos Care este finalitatea martirajului și a Bisericii. Puterea rugăciunii martirilor a fost mereu prezentă în Biserică și „sângele lor este sămânța creștinismului“ (Tertulian). Aceasta este și rațiunea pentru care Biserica încă din zorii ei a pus moaște de mucenici la temelia Bisericilor. Această practică a fost urmarea directă a realității zidirii de Biserici pe mormintele martirilor.

În vara anului 2004 a trecut la Dumnezeu Părintele Dionisie Ignat de la Schitul Colciu – Muntele Athos. Lumina de har a prezenței sale pe pământ devine cu atât mai vizibilă cu cât trupul său se întoarce în pământ, iar sufletul său se ridică la Cel pe Care l-a dorit cu iubire toată viața.

Sfântul Duh este Viața Bisericii lui Hristos și Biserica este plinirea Duhului, “Cel ce plinește toate în toți“ (Ef. 1,23). O teologie aflată sub inspirația Duhului Sfânt nu poate concepe sau trăi viața decât într-o strânsă legătură cu harul dumnezeiesc ce se dăruiește în Biserică prin Duhul Sfânt.

Acum vreo treizeci de ani, Catedrala mitropolitană din Iași era un centru duhovnicesc de înaltă ținută. Liturghiile înălțătoare de suflet, corul, cântăreții de la strană, duhovnicii Catedralei, toate aceste făceau din Mitropolie o oază de lumină nevăzută în marea de durere a unei societăți oprimate, în care minciuna, frica și delațiunea erau criteriile de evaluare și promovare ale regimului comunist. În aceste vremuri întunecate, Biserica, ascunsă în întunericul clădirilor de cult, lumina smerit viețile oamenilor doritori de liniște și de rugăciune.

Biserica a simțit lucrarea Duhului Sfânt ca fiind ființa ei și puterea de viață care-o călăuzește. De altfel începutul Bisericii lui Hristos este chiar Pogorârea Sfântului Duh peste Apostoli în ziua Cincizecimii. Hristos Mântuitorul o întemeiază pe Crucea Golgotei, iar Duhul îi conferă realitate veșnică ca Trup al lui Hristos și comunitate “αδελφότης“ inter-umană. Trupul lui Hristos Cel jertfit pe Cruce și înviat întru slava lui Dumnezeu este un Trup pnevmatizat și el se extinde duhovnicește în toți oamenii care primesc Tainele Bisericii.

Părintele ieromonah Gregory (Francis) des Marais, preot misionar ortodox, a fost mai întâi organist, dirijor de cor și profesor de Liturgică romano-catolică în Albany, Statele Unite.

Dumnezeu Duhul Sfânt este pretutindeni (pantahou), umplând creatia de lumina cea dăruită ei în ziua întâi a zidirii și susținând-o în existență. Chipul Său este cu neputință de văzut, iar revărsarea Sa în harul cel necreat al lui Dumnezeu este simțită pretutindeni căci învrednicește de ființă toate câte sunt, plămădindu-le și unindu-le pe toate – asumate în umanitate – cu Dumnezeu.

De la început țin să fac o precizare. Diavolul nu doarme, nu mănâncă, postește de la facerea lumii, nu uită, nu obosește, nu ia concediu, nu iese la pensie, nu se îmbolnăvește și nu moare. Și are o singură preocupare: să abată și să înstrăineze pe oameni de la facerea binelui și de la mântuire. Este teologul perfect, în răutatea lui, știind pe de rost cărțile sfinte, pe care nu le urmează.

Românul are un hobby. Privitul la televizor. Sportul și mișcarea nu mai sunt practicate, ci doar privite pe sticlă, alpinismul se poate face de pe canapea, pelerinajul la mănăstiri se realizează fără să miști un deget, poate doar cel de pe telecomandă, îi auzim și îi vedem pe cei dragi de la mii de kilometri distanță prin internet. Totul s-a concentrat pe sticlă. Până aici nimic nou. Dar atunci când televizorul se transformă într-o fiară flămândă de răpit viața și veșnicia oamenilor care se declară creștin ortodocși, cineva trebuie să spună ceva.

De ceva vreme, apa a devenit stihia dezastrului pentru români. Ne amintim cu durere de inundațiile catastrofale din ultimii ani, când șuvoaiele au măturat totul în cale, prăbușind case, luând vieți și distrugând totul în cale. Vara aceasta nu face excepție. Inundații catastrofale la Dorohoi, multe vieți pământești pierdute și din nou reacția întârziată, previzibilă, vizibil afectată dar nu mai puțin inutilă a autorităților.