Eşti aici

Blogul lui Ioan

Părintele care deschide cartea

Preoția este cel mai prețios lucru de pe pământ, pentru că are rădăcinile în lume și ramurile în rai. Pentru că florile ei sunt purtătoare de vreme și roadele ei sunt pline de veșnicie. Căci ce face un preot? Pregătește pe oameni pentru Împărăția lui Dumnezeu.

Călătoria către cer începe de pe pământ

Pelerinajul e nu numai călătoria către un loc sfânt, ci mai ales acceptarea condiției noastre de călători vremelnici pe acest pământ, unde nu avem cetate stătătoare, ci o căutăm pe ceea ce va să fie, acolo unde suntem „cetățeni ai cerului și casnici ai lui Dumnezeu“.

Fructele Maicii Domnului

Citind un excerpt din “Patericul athonit“ mi-am adus aminte de o întâmplare similară petrecută în pelerinajele mele la Muntele Maicii Domnului, în Athos. Să ascultăm mai întâi cuvintele părinților:
“Câțiva părinți culegeau zarzavaturi din gradinile lor și le puneau lângă cărările schitului, care erau folosite des de călugări, pelerini, muncitori, astfel ca toți aceștia să se bucure de milostenia părinților, luând orice aveau nevoie.

Ce este Sfânta Proscomidie?

gr. προσκομιδή, ἡ — proskomidi, i, de la προσκομίζειν — proskomizein = a aduce, a pune înainte, a oferi)
Proscomidia este ritualul sau rânduiala introductivă a Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii, care constă în pregătirea și binecuvântarea (afierosirea) Cinstitelor Daruri, adică a materiei (pâinea și vinul) jertfei liturgice.

Proscomidia este prima parte a Sf. Liturghii. În Liturghier ea are forma și întinderea unei adevărate slujbe aparte, cu un titlu propriu, cu o formulă de binecuvântare, la început și cu una de încheiere, la sfârșit.

Cazul Sodoma - Dreptate minimală și iubire infinită

Când ne gândim la Tronul de judecată al lui Dumnezeu, Tron la care vom ajunge fiecare dintre noi după moartea noastră, pe mulți dintre noi ar trebui să ne ia fiorii. Dincolo de antropomorfismele specifice discursului teologic, judecata particulară este clipa supremă de bilanț – total însă nu definitiv – al vieții și morții noastre. Goi de orice acoperământ sau mască, în fața lui Hristos, Judecătorul cel veșnic, vom trebui să dăm seamă pentru tot ceea ce am făcut, gîndit sau vorbit, de-a lungul vieții.

Gropile din suflet

Toată lumea din România, dar mai ales șoferii de automobile se plâng de gropi în șosele. Cine a fost prin Europa știe cum e acolo. Drumuri ca-n palmă peste tot, asfalt excepțional, mașini curate, autostrăzi. Și nu vorbesc despre Elveția sau Marea Britanie, ci de Ungaria, Cehia, Slovacia, chiar Bulgaria. Ce se întâmplă în țara noastră, de ce reparațiile la drumuri țin atât de puțin, de ce drumurile proaspăt refăcute se ciuruiesc imediat și devin ca după bombardament?

Sfântul Ierarh Nicolae - apărător al credinței și ajutător al credincioșilor

Sfântul Ierarh Nicolae, Arhepiscop de Mira Liciei, este unul dintre cei mai mari sfinți ai Bisericii lui Hristos, fiind venerat pretutindeni. Mii de Biserici sunt construite în numele lui, milioane de oameni poartă numele marelui ierarh, și multe categorii sociale sau profesionale îl au ca protector.

Ce purtăm în cap iarna asta?

A venit iarna și frigul pătrunzător. Trebuie schimbate hainele, sandalele sunt generatoare de degerături, flanelele ițesc capul (?!) din dulapuri, cojoacele ies din hibernare, cizmele se pregătesc de confruntarea cu zăpada. Omul începe să ardă gazul sau lemnele pentru a scăpa cu viață din oceanul alb.

Ușurătatea ca surogat al ființei

Faptul că am devenit o masă amorfă prelucrată de câțiva regizori-păpușari este semnul că adevăratele valori, tihna bunului simț, liniștea citirii dintr-o carte întemeietoare, zâmbetul netrecător de la întâlnirea celor dragi, șoaptele pline de lumină ale lui Dumnezeu în suflet, prezența lină și stăruitoare a îngerului păzitor, ritmul liturgic al sărbătorilor, toate acestea încep să se stingă în oamenii noului veac.

Pandemia răului

Unul dintre cele mai mari rele ale omenirii este contagiunea răului de la om la om. În vreme ce binele este personal și țintit anume, răul este pandemic, trece de la gură la inimă, învăluie sufletele în întuneric, deschide izvoare de imitație malefică, tăvălește în beznă valorile, se transformă în demaraj absurd spre neființă.

Pagini