Blogul lui Ioan

scris de un prieten, sunt de acord cu el

Secolul al douăzeci și unulea este cert unul al tehnologiei informatice. Malraux spunea că va fi mistic sau nu va fi deloc. Așteptăm.

Oricum, după mai bine de zece ani de la trecerea în noul mileniu, lumea nu s-a sfârșit, extratereștrii n-au coborât pe pământ, evreii nu s-au convertit la credința creștină. Oamenii au devenit însă mai conectați la aparate, dependenți de mobil ca de aer, robi ai tehnologiei fără de care ar muri în câteva ore.

Cu toții auzim mereu anunțuri înspăimântătoare despre extensia și gravitatea crizei în Europa și la noi. Toate canalele media scot în evidență, analizează, aprofundează, ghicesc, pun diagnostice despre nenorocirea crizei și despre consecințele ei devastatoare pentru societatea românească.

Despre sfințenie și intrarea în Împărăția lui Dumnezeu, nu a fost nicăieri Hristos mai explicit. El n-a zis: „dacă nu veți posti sau nu vă veți nevoi, nu veți intra în Împărăția lui Dumnezeu“ , ci doar „ne nu vă veți întoarce și nu veți fi ca pruncii, nu veți intra în Împărăția lui Dumnezeu“ (Matei 18, 3).

Mergeam deunăzi cu mașina pe un drum lăturalnic și însorit, ferindu-mă de mulțimea de gropi și privind lacul auriu care mi se deschidea în față, ca un ochi ceresc. Și deodată, în fața mea a apărut un mânz, de vreo câteva zile cred, plăpând, care privea atent și fix la mașina mea, care venea către el. Era exact în mijlocul drumului și apropierea mașinii de el îl făcea tot mai curios. Necheză scurt și nările fine i se înfiorară. Am oprit mașina și am privit cu atenție.

Inima Fecioarei Preacurate bate în ceruri pentru Biserica lui Hristos – Trupul Fiul ei cel preaiubit, luat din umanitatea ei feciorelnică. Maica Domnului simte în mod infinit iubirea dumnezeiască a Fiului, iar Fiul înțelege grija mamei și durerea ei de mamă pentru credincioșii năpăstuiți. El – Dumnezeul cerului și al pământului – nici nu mai are trebuință să o întrebe ceva, pentru că știe ca Dumnezeu sufletul ei din care Tatăl ceresc a plămădit sufletul lui.

Cu tristețe privim cum canicula (vremea câinească) a schimbat agenda unui întreg continent. Din soarele dogoritor nu te mai poate scoate nicio discuție în contradictoriu, niciun partizanat politic, nicio acțiune sindicală. Peste toate, amenințătoare, căldura ucigătoare de oameni și de vise.

Liturghia este cosmos, iar cosmosul este Liturghie. Această realitate fundamentală a Bisericii a fost cheia înțelegerii teologice a cosmosului, ca realitate eclesială. Biserica nu înlocuiește, ci îmbisericește cosmosul, este împlinirea vocației lui eshatologice. Simetria cosmică este icoana simetriei și armoniei Bisericii, iar cosmosul prin finalitatea sa, vestește Împărăția lui Dumnezeu, care este Biserica veșnică. Biserica este cosmosul împlinit, iar cosmosul este Biserică în împlinire.

Mănăstirea Hadâmbu, un Athos românesc și o lumină universală a sfințeniei, odihnește pe pământ între dealuri, departe de drumurile tulburate de zgomot, departe de orașe și de freamăt lumesc, undeva suspendată între cer și pământ, înălțându-se parcă mereu mai sus, undeva unde numai sufletul mai poate pătrunde. După drumuri sinuoase, uneori desfundate, sate pestrițe și sărăcăcioase, păduri parcă nesfârșite, pe culmile dealurilor se înalță ca o cruce a firii Mănăstirea Hadmbu. E o catedrală de lumină albă, revărsată din cer, iluminată interior, cu lumina izbuncnind de pretutindeni.

“Darurile sunt felurite dar un singur Duh“ - “Διαιρέσεις δέ χαρισμάτων; τό δέ άυτό πνέυμα“ (I Cor.12,4). Această afirmație a Sfântului Apostol Pavel este de o însemnătate excepțională pentru dezvoltarea pnevmatologiei creștine. Duhul este unul singur, însă împarte oamenilor daruri diferite, plinind rânduiala dumnezeiască a lor, mișcându-i pe ei în deplina lor libertate. În Hristos toți oamenii sunt una, uniți în Taina Trupului său - Biserica. Cei mulți devin una în Hristos însă ei nu se contopesc în Trupul cel Unul, ci rămân în diversitatea lor dăruită de Duhul.